A7 începe să nu mai fie doar o promisiune electorală.

Contractul cu grupul condus de Dorinel Umbrărescu a fost semnat pe 12 ianuarie. la o lună după atribuire. Este vorba despre Tronsonul 2 (km 4+600 – km 35+400) Vadu Pașii – Râmnicu Sărat și pentru Tronsonul 3 (km 35+400 – km 71+500) Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni din autostrada Buzău-Focșani, A7 (Autostrada Moldovei).

CNAIR a reevaluat în decembrie ofertele și a comunicat rezultatul procedurilor de atribuire. Ofertantul desemnat câștigător în cadrul ambelor loturi este ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. - S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. - S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L.

• Pentru Tronsonul 2, cu preţul de 1.317.073.556,06 Lei fără T.V.A.
• Pentru Tronsonul 3, cu preţul de 1.469.390.182,97 Lei fără T.V.A.

Durata de execuție a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. Finanțarea acestor obiective este asigurată prin PNRR. Aceste loturi de autostradă includ un pasaj și 30 de poduri, dintre care două de o complexitate tehnică ridicată (cele peste Râmnicul Sărat și Râmna).

Semnarea contractelor se face abia acum deoarece era necesară expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și de soluționare a acestora.

Ce loturi din Autostrada Moldovei va construi UMB

UMB a fost desemnat câștigător până în prezent pe toate cele 4 loturi ale A7 dintre Buzău și Focșani, cu o lungime însumată de 82,44 km, care vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova. Pe tronsoanele 1și 4 ar urma să se circule efectiv în 2024, an electoral, iar 2 și 3 ar urma să fie deschise circulație în 2025

Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu a semnat contracte și pentru 3 loturi din Focșani – Bacău. De asemenea, pe secțiunea Bacău-Pașcani UMB a fost desemnat constructor pentru toate cele 3 loturi, dar încă nu a semnat, deoarece a apărut o contestație.

Pașcani-Suceava și Suceava-Siret există, momentan, doar în plan. Se lucrează la studiile de fezabilitate.

Sursa foto: Facebook / Cristian Pistol

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri