Sub sloganul “Colectezi tu, câștigăm toți!”, Coca-Cola HBC România, PENNY România și GreenPoint Management lansează campania ECOBONUS, care încurajează consumatorii să colecteze separat și să aducă PET-urile folosite la aparatele automate de colectare (RVM) instalate în toate cele 18 magazine PENNY din București.

Astfel, efortul lor va fi răsplătit prin ECOBONUSURI în valoare de 150 și 10 lei, iar contravaloarea tuturor ambalajelor Dorna colectate în magazine (1 sticlă Dorna = 50 de bani) va fi redirecționată de cei 3 parteneri Fundației Comunitare București pentru implementarea unui proiect de mediu în București: OPEN, un proiect dezvoltat de Climatosfera.

“ Sustenabilitatea este parte integrantă a planurilor noastre, atât cele adresate partenerilor, furnizorilor, cât și cele care vizează consumatorii, cu accent pe ambalaje sustenabile. (...) Cu fiecare PET colectat, reducem deșeurile de ambalaje și le transformăm în resurse care, prin reciclare, dau viață unor noi ambalaje, având o amprentă de carbon mult redusă (...).”, a declarat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.

Inițiativa a debutat în 2020, prin proiectul pilot ECOBON, iar în acest an își propune să determine și mai mulți oameni să deprindă comportamente responsabile care le pot aduce recompense: la minim 10 PET-uri colectate, aparatele automate eliberează un tichet cu un cod unic prin intermediul căruia participanții sunt înscriși automat în tombolele săptămânale la care pot câștiga unul dintre cele 216 vouchere de cumpărături la PENNY în valoare de 150 de lei fiecare.

La colectarea a 20 de sticle Dorna din 100% PET reciclat, consumatorii câștigă pe loc un voucher în valoare de 10 lei.

“...am instalat aparate RVM care pot citi codurile EAN de pe rPET-urile Dorna în fiecare din cele 18 magazine din București și ne propunem să extindem această noutate la nivel național.”, a declarat și Claudia Ivan, Sustainability Manager, PENNY Romania.

Campania debutează pe 1 februarie și se desfășoară pe parcursul a 3 luni până pe data de 25 aprilie în toate magazinele Penny din București. Lista cu magazinele participante precum și condițiile de participare pot fi consultate în regulamentul campaniei disponibil pe site-ul PENNY.

Campanii similare de reciclare au fost derulate și de retaileri precum Carrefour și Kaufland, cel din urmă invitând clienții să schimbe PET-urile pe bilete de autobuz și tramvai.

Proiectul OPEN, proiectul dezvoltat de Climatosfera în colaborare cu Coca-Cola HBC România, PENNY România și GreenPoint Management, își propune să redea comunității o suprafață verde de 2.400 metri pătrați din campusul studențesc Tei, cu mai multe funcționalități: Zona Parcului Urban și Zona Grădinii Urbane, unde oamenii învață cum să planteze culturi adecvate mediului urban, cum să reducă amprenta de carbon și cum să contribuie la economia circulară.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri