Producătorul autohton de polistiren și mortare uscate VeroTherm vrea să deschidă trei fabrici în jurul Bucureștiului, în care va investi 5 milioane de euro, compania vizând creșterea producție în condițiile în care crește cererea pe plan extern, iar marile proiecte de anvelopare din București sunt așteptate să reînceapă o dată cu intrarea fondurile din PNRR.

Prin această investiție, VeroTherm are ca obiectiv extinderea zonei de acoperire pe plan local, dar și capacitatea de a livra pe plan extern. În prezent, compania Verotherm deține două fabrici de producție în Râmnicu Vâlcea, unde produce și comercializează polistiren și mortare uscate, atât sub sigla proprie VeroTherm, cât și sub marcă privată.

„Rezultatele bune pe care le-am înregistrat în ultimii ani ne încurajează să investim în dezvoltarea capacității de producție pentru a putea raspunde cererii de pe plan local, dar și pentru a acoperi o zonă cât mai mare de distribuție. Momentan, cu facilitățile de producție și distribuție existente, acoperim o rază de circa 400 de Km în România.

Pe lângă dezvoltarea la nivel local, scopul nostru este să mărim și capacitatea de a exporta. În prezent facem livrări în Bulgaria, Franța și Italia. Ne dorim ca VeroTherm să aibă o creștere sustenabilă și din acest motiv suntem foarte atenți la tot ce înseamnă investiții în calitate, eficiență și inovație. Pentru anul 2023 ne-am bugetat o investiție de aproximativ 5 milioane de euro”, a declarat Vincențiu Mocanu, Director General și fondator VeroTherm.

Încă un milion de euro investiții în flota auto

Pe lângă facilitățile de producție, compania VeroTherm deține și flotă proprie de camioane cu capacităţi de la o tonă şi jumătate până la 24 de tone şi intenţionează să achiziţioneze anul acesta alte camioane noi, alocând un buget suplimentar de 1 milion de euro.

În 2022 cifra de afaceri a companiei a crescut cu 20% față de anul precedent și a atins o valoare de aproximativ 12 milioane de euro, în timp ce profitul operaţional net a ajuns la aproape un 1 milion de euro. Totodată, compania a investit în 2022 peste 1 milion de euro în utilaje noi, dar și în proiecte de eficientizare energetică.

Compania VeroTherm este activă pe piața locală din anul 1998. Fabrica din Râmnicu Vâlcea are în prezent o capacitate de producţie de 750.000 de metri cubi de polistiren şi de 100.000 de tone de mortare uscate pe an. Odată cu deschiderea fabricilor de lângă București, VeroTherm își va dubla capacitatea de producție. În ce privește canalele de distribuție, VeroTherm colaborează cu distribuitori mari precum Arabesque, Maxbau, Erbașu, Damila ș.a.

Compania deține afaceri și pe segmentul rezindențial. VeroTherm a demarat acum câțiva ani proiectul rezindențial Verotherm Villas din Craiova, cu o investiție ce atinge valoarea de 40 de milioane de euro.

Sursa foto: VeroTherm

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri