Bătălia dintre Coca - Cola și Pepsi în ce privește publicitatea continuă, cei doi giganți ai băuturilor răcoritoare împărțindu-și competițiile sportive importante. După ce Coca-Cola a sponsorizat Cupa Mondială de fotbal, rivalul său Pepsi a luat duminică Super Bowl, cel mai important meci al "celuilalt fotbal".

Finala din acest an a campionatului de fotbal american a fost a treia la rând fără prezența reclamelor Coca-Cola, lăsând cale liberă pentru Pepsi. Reclamele acesteia i-au avut ca protagoniști pe cunoscuții actori Ben Stiller și Steve Martin pentru a promova băuturile fără zahăr din portofoliul Pepsi.

Transmisiunea televizată în SUA a finalei “Super Bowl” de către canalul Fox, duminică seară, a adunat în medie 113 milioane de telespectatori, potrivit Nielsen. Audiența a fost cu 1% mai mare decât la meciul de anul trecut, dar și a treia cea mai mare din toate timpurile. Singurele emisiuni care au înregistrat vreodată o audiență mai mare au fost alte două Super Bowl-uri: meciul din 2015 (114,4 milioane) și cel din 2017 (113,7 milioane). Audiența a atins un vârf de peste 118 milioane de persoane care au urmărit tradiționalul spectacol de la pauză, care a reprezentat prima apariție live a Rihannei în ultimii cinci ani. Prețul a 30 de secunde de publicitate pe durata întregului meci a fost estimat între 6 și peste 7 milioane de dolari.

Deși nu a avut reclame la Super Bowl, Coca-Cola își urmărește propriul plan de marketing sportiv și digital, care vizează o interacțiune sporită cu clienții săi. Sponsor pe termen lung al FIFA, începând din 1974 și al Cupei Mondiale de Fotbal din 1976, Coca Cola a menționat că în timpul Cupei Mondiale FIFA 2022 din Qatar campania sa a creat experiențe digitale pentru fani, peste 5 milioane de persoane accesând platforma digitală a corporației - Fan Zone. De asemenea, un parteneriat cu Panini, albumul oficial de autocolante al Cupei Mondiale a dus la 400% mai multe interacțiuni decât la precedenta ediție a Cupei Mondiale din 2018, cu 28 de milioane de scanări ale etichetelor produselor de către fanii care au tranzacționat autocolante în format fizic și digital.

Pentru Pepsi, anul acesta a adus și o schimbare. Deși a avut reclame în timpul Super Bowl, Pepsi a decis să renunțe la sponsorizarea din ultimii 10 ani a show-ului din pauza meciului, aceasta fiind preluată de Apple (APPL) prin divizia sa Apple Music. Rihanna nu a fost plătită pentru prestația sa, deoarece NFL nu plătește artiștii, ci acoperă doar cheltuielile și costurile de producție ale spectacolului. În timp ce interpreții din pauza meciului nu primesc bani de la NFL, artiștii au ocazia să-și promoveze cele mai noi albume sau single-uri, viitoarele lor turnee sau cele mai recente proiecte către sute de milioane de telespectatori din întreaga lume. În 2020, Spotify a raportat că spectacolul din pauza Super Bowl LIV susținut de Shakira a crescut audiența stream-urilor sale cu 230%, în timp ce audiența stream-urilor Jennifer Lopez a crescut cu 335% după numărul său din același spectacol.

Pentru PepsiCo Inc. (PEP), 2022 a fost un an bun - chiar și în ce privește fotbalul jucat de restul lumii. Chiar dacă Pepsi nu a fost în loja sponsorilor Cupei Mondiale de fotbal, vedeta companiei, Lionel Messi, a fost cel care a ridicat primul trofeul. Pepsi a anunțat o creștere organică a veniturilor de 14,4%, cu un EPS (profit pe acțiune) de 6,79 de dolari pentru întregul an și venituri nete de peste 86 de miliarde de dolari. Cel mai mare contributor la cifra de afaceri este Pepsi Beverages North America, urmat de Frito Lay - ramura alimentară a companiei - și de afacerile din Europa. Aceasta din urmă a fost însă afectată de conflictul din Ucraina, prezentând o scădere de 207% a profitului operațional. În 2023, Pepsi se așteaptă la o creștere cu 6% a veniturilor organice, și va oferi cu 10% mai multe dividende acționarilor, plătind 6,7 miliarde de dolari, și răscumpărând acțiuni în valoare de un miliard de dolari.

Rivala sa, Coca-Cola (KO) a avut și ea un an 2022 foarte bun. Pentru întregul an, veniturile nete au crescut cu 11%, la 43,0 miliarde de dolari, iar veniturile organice au crescut cu 16%. De asemenea, compania prezintă o marjă operațională mai mare, de 22,7%, față de 22,1% în urmă cu un an. Dar în Europa, volumul unitar de vânzări a scăzut cu 5% în T4, deoarece creșterea puternică a vânzărilor din Europa de Vest a fost anulată de suspendarea activității în Rusia. Pentru 2023, Coca-Cola vede o creștere organică a veniturilor de 7% până la 8%. Compania estimează un EPS de 2,58 până la 2,60 dolari. Pentru investitorii care au strategii legate de câștigurile din dividende veștile venite de la ambele companii sunt foarte bune.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri