Premierul Ciucă a promis susținerea Guvernului pentru repornirea producției la Azomureș. Combinatul de îngrășăminte chimice, care folosea gazele naturale drept materie primă, reprezentând între 8 și 10% din consumul de gaze al României, a oprit producția din cauza crizei energiei. Care este însă acum situația?

Șeful executivului s-a întâlnit cu conducerea Azomureș, pentru a doua oară în acest an, și a promis că ”Guvernul va sprijini eforturile de a pune în valoare capacitatea Azomureş”. Și ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis recent semnale în acest sens.

Din producția de 1,5-1,6 milioane de tone de îngrăşăminte chimice a combinatului, în jur de trei sferturi ajungea pe piața internă, acoperind în jur de 50% din necesarul agriculturii României.

La mijlocul lunii decembrie 2021, Azomureș a decis oprirea instalaţiilor de pe platformă, din cauza creșterii acentuate a prețurilor gazelor și energiei electrice - metanul fiind principala materie primă utilizată în producerea de îngrășăminte chimice. În 2022, combinatul a mai funcționat două luni, apoi a suspendat iar producția, care nu a fost reluată până acum.

La ce preț al gazelor ar putea reporni producția de îngrășăminte la Azomureș

Reprezentanții companiei spun însă că instalaţiile de pe platformă sunt pregătite pentru repornire ”dacă contextul economic pe piaţa gazelor şi a îngrăşămintelor redevine favorabil”.

Fostul CEO al Azomureș, Harri Kiiski, estima că, dat fiind consumul platformei, de 28.000 MWh/zi la capacitate maximă, pentru a nu funcționa în pierdere ar trebui să cumpere gaze la un preț sub 90 euro/MWh. Cum compania folosea în principal gaze de import, până în 2021 le putea cumpăra la prețuri chiar și sub 20 euro//MWh.

Însă criza energiei a dus la explozia prețului gazelor, care reprezentau oricum peste două treimi din costurile de producție. La prețuri peste 200 și chiar peste 300 euro/MWh, compania ar fi produs în pierdere. Reprezentanții Azomureș au sugerat că ar fi fost o necesară o schemă de sprijin și pentru industria fertilizanților, care folosește gazul ca materie primă.

Abia acum prețul de referință al gazelor în Europa, TTF, pare să se fi stabilizat la un nivel în jurul a 50 de euro/Mwh, care ar putea fi suportabil și pentru combinatul din Mureș. Trebuie precizat că și prețurile îngrășămintelor chimice au explodat, ajungând să fie chiar și de 4 ori mai mari decât înaintea crizei energiei. În același timp, în jur de 70% din producția europeană de fertilizanți a fost oprită anul trecut.

Sursa foto: Facebook / Azomureș

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri