Magmatik, cel mai recent concept store din București, destinat obiectelor autentice de lux pentru casă, își propune să fie un brand manifest care să încurajeze o altfel de experiență a luxului.

Magazinul, cu un spațiu de 300 de metri pătrați, este amplasat pe Calea Dorobanți nr.168, în locul magazinului “MyHouse” deschis acum 25 de ani, în 1998, primul magazin de acest tip din România.

Magmatik își propune să inspire clienții săi să regândească felul în care percep luxul: nu ca pe o atitudine de show-off, ci ca pe o întoarcere la esența lucrurilor, la poveștile autentice din spatele obiectelor create de branduri celebre.

“În primăvara lui 2020 am achiziționat stocurile vechii afaceri și am preluat contractele cu furnizorii. Într-un moment în care toată piața de retail înghețase, am văzut potențial în nișa de casă și decor de lux și am ales să investim pentru a construi un nou concept (...)”, a declarat Andrei Calagiu, unul din cei doi fondatori ai acestui nou brand.

În completarea portofoliului cu branduri de lux: Lalique, Hermes, Christofle, Rosenthal, Versace, Sambonet, Rivolta Carmigniani, Villeroy&Boch, Magmatik propune, în exclusivitate, alte două branduri frantuzești de lux, Ercuis și Raynaud.

“Am renovat spațiul, am construit echipa și am redeschis în vara aceluiași an. În 2021, am reușit să dublam cifra de afaceri, iar în 2022 am continuat creșterea cu 20% YOY, în ciuda faptului că a fost un an dificil pentru retail datorită inflației”, completează Maria Calagiu, co-fondator al acestui concept.

Inspirația din spatele numelui - Magmatik, vine de la magmă, materia primă din care este făcută cea mai mare parte a lumii, forța care contribuie la construirea întregului ecosistem.

Sursa foto: Magmatik

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri