Peste 200.000 de clienţi vor primi facturi de regularizare cu minus, în condiţiile în care clienţii casnici s-au preocupat să-şi reducă consumul în această perioadă de criză, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

"Recent am finalizat şi acele machete care vor viza acele regularizări care se fac în baza ordonanţei de urgenţă pentru clienţii care şi-au redus consumul în 2022, faţă de consumul mediu din 2021 - cei care nu au beneficiat de niciun plafon. Este un număr considerabil de clienţi. Am primit de la unii furnizori nişte cifre, încă nu am primit de la toţi. Cred că am cifrele de la furnizorii care acoperă cam 70% din consumul casnic - şi vorbim de peste 150.000 de clienţi la acest 70%. Probabil că şi dacă ultimul furnizor mare va face aceste calcule, vom depăşi cifra de 200.000. E o cifră impresionantă. Clienţii casnici chiar s-au preocupat să-şi reducă consumul în această perioadă critică de criză, chiar în condiţiile în care foarte mulţi au beneficiat de preţ plafonat şi nu le-a păsat, dar cei care nu au beneficiat se pare că s-au mobilizat şi au luat măsuri", a menţionat Zoltan Nagy-Bege, la conferinţa "Criza şi tranziţia energetică: provocări curente pe piaţa de energie", organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER).



În ceea ce priveşte noile modele de facturi, vicepreşedintele ANRE a menţionat că toate acele elemente care apar ca informaţii obligatorii a fi cuprinse în facturile de gaz, respectiv de energie electrică, apar în directivele europene.

"Toate acele elemente care apar ca informaţii obligatorii a fi cuprinse în facturile de gaz, respectiv de energie electrică, nu sunt invenţiile noastre. Toate apar în directivele europene şi directiva spune că sunt obligatorii să fie incluse în factură. Noi am făcut doar o selecţie şi ne-am străduit ca prima pagină a facturii să fie simplificată. Ne-am străduit să simplificăm prima pagină a facturii şi să obligăm furnizorii să pună pe prima pagină strict nişte elemente necesare pentru client pentru a se identifica, pentru a şti cât are de plătit, când are de plătit şi pentru ce plăteşte - şi unde se poate adresa în momentul în care are vreo problemă cu factura, unde contestă factura. De altfel, prin lege s-a stabilit că începând cu consumul lunii aprilie se va folosi o nouă factură", a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

El a subliniat că din aprilie 2023 se vor folosi noile modele de factură.

"Am avut controale atât la energie electrică, la furnizare, cât şi la distribuţie. Chiar dacă uneori pare că nu ne ocupăm cu altceva decât cu controale, vă asigur că avem şi alte preocupări - şi nu facem controale de dragul de a da de lucru colegilor mei sau angajaţilor ANRE. Nu cred că vreun furnizor, distribuitor, transportator, trader a fost sancţionat pe nedrept de către ANRE. Dacă s-a întâmplat, de obicei se câştigă în instanţă, foarte rar se întâmplă. Trebuie să vă străduiţi: furnizori, distribuitori, transportatori, traderi, să respectaţi legislaţia, chiar dacă uneori pare absurdă. Noi tot timpul am fost deschişi şi vom fi şi în continuare deschişi să purtăm dialog, să înţelegem nevoile pieţei şi, în limita legislaţiei europene şi naţionale, să găsim cele mai bune soluţii.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri