Industria restaurantelor este printre ultimele în care automatizarea își face simțită prezența, însă în SUA anumite lanțuri de fast food au început să introducă roboți în bucătărie, care înlocuiesc joburi repetitive precum prăjitul chiftelelor de carne pentru burgeri sau a cartofilor. În ziua în care KFC România a ajuns la 100 de restaurante, general managerul companiei a subliniat avansul tehnologic din bucătăria KFC și a discutat despre posibilitatea introducerii unor opțiuni de automatizare în viitor.

În SUA, White Castle, primul lanț de restaurante din lume specializat în hamburgeri, a început recent să testeze introducerea unor roboți în bucătărie (vezi video mai jos) care să preia o parte din activitățile repetitive ale angajaților. Pe numele său ”Flippy”, brațul robotic poate prăji aproape orice, de la cartofi, la inele de ceapă. Prețul unui Flippy este de aproximativ 20.000 de dolari, adică foarte aproape de salariul minim pe care un angajat îl încasează într-un an în Statele Unite.

”Mi-aș dori să putem suplini forța de muncă din restaurante cu soluții de automatizare, dar, cel puțin pe termen scurt, este dificil acest lucru. Multe din procesele pe care KFC la are în bucătărie sunt dificil de replicat de roboți, singurul scenariu plauzibil pentru automatizare fiind, probabil, în cazul cartofilor prăjiți”, a răspuns Marian Gogu, general manager KFC România, unei întrebări cu privire la posibilitatea ca lanțul de restaurante să introducă roboți în propriile bucătării.

Potrivit unei analize realizată de Aaron Allen & Associates, companie de consultanță specializată în industria restaurantelor, pana la 82% din joburile din restaurante ar putea fi înlocuite, într-o anumită măsură, de roboți și ar duce la economii salariale de 12 mld. dolari/an în SUA.

Robotizarea industriei HoReCa poate merge chiar mai departe, pe piață existând chiar și un robot care face cocktailuri și poate susține o conversație cu clienții, poate chiar mai bine decât un barman.

KFC România mizează pe o bucătărie digitală și se gândește la panouri solare pentru a face economii

Primul restaurant KFC din România a fost inaugurat în anul 1997, iar în prezent lanțul a ajuns la 100 de restaurante, ultima locație deschisă fiind la Slatina.

”De când am început activitatea în România și până în prezent bucătăria KFC s-a schimbat, chiar dacă felul în care gătim puiul este aproape identic. Bucătăria KFC s-a digitalizat. Avem un sistem sistem electronic de management al producției, care este legat de ‘mașina’ de gatit și casele de vanzare. În acest fel, în funcție de vânzările pe care le înregistrăm la produse, sistemul face prognoze de gătit, prognoze care îi ajută pe cei din bucătărie să pregătească suficiente produse pentru cererea așteptată, totodată eliminând riscul de exprirare a unor preparate”, a explicat Marian Gogu (foto).

Acesta adaugă faptul că restaurantele KFC au fost dotate și cu un sistem denumit ”digital success routine - DSR” (vezi foto mai jos), un instrument digital prin care managerii pot monitoriza în timp real situația restaurantului și a produselor.

”Managerii au la dispoziție o tabletă și de cel puțin trei ori pe zi trebuie să verifice un checklist de parametrii din restaurant și bucătărie. În plus, în unele locații testăm soluții de preluare automată a temperaturii produselor din frigidere, prin instalarea unor sonde care trimit automat avertismente către tableta managerului când apar deviații de la standard”, a mai adăugat general managerul KFC România.

Foto: Surf.dev

Compania ia în calcul și posibilitatea instalării unor panouri solare pe restaurante, pentru a reduce costurile cu electricitatea – una dintre cele mai mari provocări de anul acesta.

”Costurile cu utilitățile și materia primă sunt cele mai mari provocări în 2023. Anul acesta plătim cu aproximativ 30% mai mult pentru carnea de pui pe care o cumpărăm și cu 40% mai mult pentru ulei. În aceste condiții am ajustat și prețurile, dar ținând cont și de faptul că inflația pune presiune și pe clienții noștri. La aripioarele de pui, de exemplu, prețul a crescut cu 16%, în linie cu inflația. Încercăm să găsim soluții, iar în aceste condiții ne gândim și să folosim panouri solare pentru a asigura o parte din electricitatea necesară. Nu aș putea spune însă că acest proiect va fi demarat în 2023”, a declarat Marian Gogu.

YUM! este francizorul principal pentru Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce operează brandul KFC în România. Un francizor principal predă controlul activităților de franciză, pe un teritoriu specificat, unei companii – în cazul de față, celor cinci companii deținute de Sphera Group și care operează brandurile KFC în România, Republica Moldova și Italia, precum și Pizza Hut și Taco Bell în România.

Din cele 100 de restaurante KFC existente în prezent în România, 26 sunt de tip Drive Thru (dintre care unul în cadrul unei benzinării), 13 stradale, 59 în food court-uri și 2 în benzinarii. În ceea ce privește formatele de restaurante, în prezent, Drive-Thru este cel mai popular în rândul clienților, din motive de proximitate și accesibilitate, astfel că strategia de expansiune se va concentra, în perioada următoare, pe acest tip de format.

În cei 26 de ani de activitate, au fost vândute în medie, 120 de bucăți de Hot Wings pe minut, aripioare fiind unul dintre cele mai apreciate produse din meniu. Un alt produs care se bucură de mare popularitate, și care a fost special creat pentru piața locală, este sosul Glenn, clienții achiziționând, în medie, circa 20 milioane de bucăți pe an în ultimii 5 ani.

În prezent, KFC are peste 3.700 de angajați la nivel național, printre aceștia aflându-se și angajați străini din 20 de țări diferite.

Sursa foto: Shutterstock / Sapadia Aku

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri