După ce exporturile de gaze rusești către Europa s-au prăbușit, Gazprom mizează acum pe liberalizarea pieței din Rusia pentru a-și mai acoperi din pierderi.

În vreme ce în România liberalizarea pieței de gaze este tratată ca ”vinovatul de serviciu” pentru creșterea facturilor (deși cauzele sunt complet diferite), gigantul rus Gazprom propune liberalizarea pieței din Rusia. Potrivit Kommersant, compania a cerut acest lucru la o reuniune recentă a Consiliului de Stat pentru Energie.

Gigantul gazelor se plânge că rușii plătesc prea puțin

Gazprom speră ca prin liberalizarea pieței de gaze pentru consumatorii casnici și non-casnici să mai recupereze din pierderile provocate de prăbușirea exporturilor spre Europa. Compania are o cotă de piață de circa 63% pe plan intern, dar e obligată să vândă la un preț unic impus de stat chiar și în regiunile unde iese în pierdere din cauza costurilor ridicate ale distribuției. Pe de altă parte, producătorii independenți din Rusia, cum ar fi Rosneft și Novatek, nu au aceleași obligații și își pot stabili singuri ofertele pentru consumatori.

Ca urmare, Gazprom a propus o liberalizare experimentală în câteva regiuni pilot, care i-ar permite o marjă de creștere a prețurilor de 10-20%. Ministerul Energiei de la Moscova nu pare însă foarte receptiv la idee, din informațiile jurnaliștilor ruși. Iar analiștii susțin că, deși în mod normal competiția liberă ar trebui să ducă la reducerea prețurilor la gaze, piața din Rusia e prea distorsionată de intervenția statului pentru ca acest lucru să se întâmple.

Gazprom, nevoită să vândă ieftin gazele rusești în China

Pe de altă parte, Gazprom plătește prețul războiului lui Putin în Ucraina. Compania are monopol pe exporturile de gaze ale Rusiei, iar propaganda regimului Putin afirmă că pierderile din Europa au fost compensate de creșterea cererii din China și India. Cifrele arată însă altceva: veniturile Gazprom din exporturi ar putea fi la jumătate față de 2022.

Problema este, pe de o parte, că volumele livrate Asiei sunt mai mici – așa că Gazprom are circa 150 de miliarde de metri cubi cu care nu are ce face (cam de 12 ori consumul anual al României). Pe de altă parte, prețurile sunt mult sub cele practicate în relația cu Europa.

Nu există cifre precise, dat fiind că astfel de contracte sunt confidențiale, dar analiștii Carnegie Endowment spun că în 2023 gazele rusești nu se vor vinde în China cu mai mult de 300 de dolari/mcm (mia de metri cubi). Or în UE, prețurile medii în 2022 la hub-ul TTF au fost de 1.300 $/mcm, dar au ajuns și la 4.000. Republica Moldova a plătit tot anul trecut o medie de 980$/mcm, iar în ianuarie 2023 1.230$/mcm. Chiar și Serbia, o țară prietenoasă cu Kremlinul, a cumpărat de la Gazprom cu 400$/mcm în 2022. Chiar și Turcia, care plătea apoape cât statele UE, are acum o poziție mult mai bună de negociere după ce a început extracția din Marea Neagră și ar putea trage prețul în jos, sub 400 $/mcm.

Ca urmare, chiar dacă volumele exportate în Asia ar fi aceleași cu cele din Europa, Gazprom tot ar fi în pierdere.

Sursa foto: Gazprom

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri