Altex reia campania ”1 din 100 de cumpărători primeste toti banii inapoi. Astfel, posesorii de cont client Altex și Media Galaxy vor avea 1 șansă din 100 de a obține toți banii înapoi, pentru toate achizițiile realizate, indiferent de suma cheltuită.

Campania se desfășoară la nivel național, atât în magazinele fizice Altex și Media Galaxy, dar și online, pe altex.ro, mediagalaxy.ro sau în aplicația Altex.

În ediția precedentă, peste 1000 de clienți, posesori de cont Altex sau Media Galaxy, au fost desemnați câștigători și au primit valoarea integrală a tuturor cumpărăturilor realizate în perioada campaniei sub formă de vouchere.

Valoarea totală a premiilor oferite de Altex și Media Galaxy a fost de peste 1.256.853 lei.

”Reluăm această campanie nu doar pentru că a fost foarte bine primită de clienții noștri dar și pentru că ne dorim să le oferim o experiență de cumpărături pozitivă, rapidă și ușoară”, a declarat Carmen Căpitănescu, Director Marketing Altex România.

În campania ”1 din 100 de cumpărători primește toți banii înapoi” sunt eligibile doar persoanele fizice care au cont de client, pe site sau în aplicație.

Tragerea la sorti va avea loc pe 9 iunie, iar in 28 iunie vor fi acordate voucherele clienților desemnați câștigători.

Cumpărătorii nu sunt înscriși automat în campanie, ci este nevoie ca aceștia să se autentifice în contul client și să își exprime acordul, la momentul cumpărăturilor.

Campania se va desfășura ” în perioada 4 – 24 mai, iar regulamentul campaniei și mai multe detalii sunt disponibile aici.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri