Farmec, cunoscut producător român de cosmetice, intenționează să construiască o nouă unitate de producție în comuna Apahida, o investiție totală de peste 40 de milioane de euro, pentru care compania vizează să acceseze ajutoare individuale din partea statului român.

În prezent, cea mai mare parte a producției Farmec este concentrată în apropierea zonei centrale a municipiului Cluj-Napoca, pe strada Henri Barbusse nr. 16, însă o parte dintre produse, printre care și gama de deodorante, sunt fabricate în Dezmir, comuna Apahida.

Compania își propune relocarea întregii producții în Dezmir, în aceeași locație, unitatea din Cluj-Napoca urmând să funcționeze ca spațiu de birouri (clădire administrativă).

Investiția este estimată la peste 40 milioane de euro, dintre care peste 24 de milioane de euro pentru construirea de la zero a unui centru de producție cu o suprafață construită de 17.700 mp și cu o suprafață totală desfășurată de 24.400 mp. Alte 16 milioane de euro urmează să fie alocate echipamentelor.

Pentru finanțarea parțială a costurilor legate de înființarea fabricii, Farmec a demarat demersurile pentru obținerea unui ajutor individual din partea statului român.

Construcția noii unități este estimată să înceapă anul viitor, urmând să fie finalizată în decurs de trei ani. Investiția va genera creșterea capacității de producție cu până la 100% și crearea a în jur de 100 de noi locuri de muncă.

„Relocarea etapizată a producției în următorii ani în Apahida reprezintă o decizie istorică pentru Farmec și, odată cu ea, preconizăm o evoluție pozitivă a rezultatelor financiare. (...) Având în vedere balanța comercială (...) negativă în sectorul cosmeticelor, cauzată de importuri masive, și valoarea adaugată pe care Farmec o aduce pentru economia și brandul de țară al României, suntem încrezători că vom avea sprijinul autorităților în demersul nostru de a susţine o creştere economică de durată a țării.”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Noua unitate se va baza pe tehnologie de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare a fluxului de producție, ceea ce va duce la eficientizarea proceselor de producție și va genera o scădere a costurilor.

Investiția are de asemenea o importantă componentă verde, prin achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaice, folosirea pompelor de căldură și a altor echipamente industriale cu consum scăzut de energie, precum și prin sisteme moderne de colectare, tratare și epurare a apei industriale și menajere.

Sursa foto: Facebook Farmec

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri