Liberty Galați, producător integrat de oțel din România, își extinde portofoliul de produse cu cu țevi și conducte acoperite în interior și exterior, în urma instalării unei linii de producție state-of-the-art la compania sa specializată Liberty Tubular Products Galați.

În urma unei investiții de peste 40 de milioane de lei, noua linie de acoperire a țevilor, cu un grad ridicat de automatizare, va fi operată de o echipă de 25 de specialiști, în prezent aflându-se în faza de punere în funcțiune și de testare a producției. Astfel, Liberty Galați intră pe o piață globală de peste 8 miliarde de dolari, din care piața europeană are o valoare de aproximativ 1,6 miliarde de dolari, cu o creștere estimată de circa 3,5% anual până în 20311.

„În luna martie am repornit Furnalul nr. 5, în urma unui program de mentenanță și îmbunătățiri de trei luni, timp în care am menținut toți angajații cu salariu integral, fără a solicita sprijin din afara companiei. Implementarea noii linii automatizate de acoperire a țevilor și conductelor este încă un pas important în strategia Liberty Galați de extindere a portofoliului de produse cu valoare adăugată ridicată și de creștere a flexibilității și profitabilității producției. Prin această investiție, putem produce țevi acoperite, utilizând tabla fabricată la Galați, și putem prelucra produse premium pentru clienții din România și din Europa. Răspundem, astfel, cererii pieței cu o ofertă de produse specializate care se adaugă unui portofoliu integrat de produse de calitate cu valoare adăugată. În același timp, continuăm să investim în flexibilitatea operațiunilor noastre de producție și în transformarea Greensteel”, a declarat Prasanta Mishra, Director Executiv Liberty Galați.

Cu o capacitate de 100.000 de tone pe an, linia asigură spălarea, uscarea, sablarea, inspecția și acoperirea cu straturi succesive de epoxi, adeziv, polietilenă/polipropilenă, precum și - la cerere – cu spumă polipropilenică. Pe lângă aceste straturi acoperite pe suprafața exterioară a țevilor și conductelor, noua linie de producție poate efectua și protecția suprafeței interioare cu rășină epoxidică. Protejate în acest mod, țevile și conductele pot fi utilizate la transportul petrolului și gazelor naturale, apei sau altor substanțe lichide, fiind acreditate în conformitate cu standardele API 5L și ISO 3183/ ediția a patra 2019-10.

Liberty Galați produce o gamă largă de produse plate de oțel de calitate (tablă groasă, rulouri, foi și rulouri galvanizate și produse cu acoperire organică), precum și produse tubulare sudate, și furnizează oțel clienților din România și din aproximativ 30 de țări din întreaga lume.

Produsele din oțel fabricate la Galați sunt utilizate în sectorul naval, în domeniul construcțiilor, pentru recipientele sub presiune, în industria auto, transporturi, precum și în alte sectoare de activitate. Produsele de la Liberty Galați au fost folosite în multe dintre proiectele majore de infrastructură ale României, printre care: noul pod peste Dunăre de la Brăila, care va fi al treilea ca mărime din Europa; podul feroviar care leagă Aeroportul Internațional "Henri Coandă" de Drumul Național 1 (DN1) și podurile peste râul Mureș care fac parte din autostrada A10 Sebeș - Turda. De asemenea, oțelul de la Galați a fost folosit la construcția podului "Osman Gazi" din Turcia, care traversează Golful Izmit, și la pasarela pietonală de la gara Koge Nord din Danemarca.

Sursa foto: Liberty Galați

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri