Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a derulat o amplă acțiune de control la Complexul Sam Expo, din județul Ilfov, deținut de SC Sam TC Product SRL.

Dat fiind încercarea de obstrucționare a actului de control de către reprezentanții operatorilor economici care desfășurau activități comerciale în cadrul Complexului, comisarii au fost nevoiți să apeleze la sprijinul echipelor de jandarmi pentru a-și putea duce la îndeplinire operațiunea de verificare, beneficiind de întregul concurs al acestora.

Ca urmare a închiderii precipitate a majorității spațiilor comerciale şi a fugii reprezentanților firmelor din incinta Complexului în scopul evitării controlului, dar și în urma abaterilor de la legislația în vigoare constatate, comisarii CRPCR București-Ilfov au dispus: oprirea temporară a prestării de servicii a Complexului, până la remedirea deficiențelor, precum și sigilarea mai multor spații comerciale din incinta acestuia, până la finalizarea verificărilor.

„Această acțiune ca și multe altele, în ultimul timp, a fost declanșată în mod operativ, pe baza informațiilor primite. De asemenea, ca în multele dintre situațiile pe care cu siguranță le știți, am fost din nou acuzați că suntem acolo pentru a favoriza un operator economic în defavoarea altuia. Mă întreb dacă aceste acuze fac ca spațiile comerciale controlate să fie în regulă, când de fapt, în mod flagrant, ele nu sunt. Deși informațiile ne sunt transmise de către orice persoană are la cunoștință situații ce pot pune în pericol sănătatea și viața consumatorilor, noi suntem obligați să luăm măsuri, chiar dacă acestea nu plac celor sancționați. Am fost nevoit să ajung la această acțiune de control, împreună cu directorul general, pentru că operatorii economici ce își desfășoară activitatea în complexul controlat au avut o atitudine necorespunzătoare în raport cu colegii mei. A fost nevoie de apelarea numărului de urgențe pentru ca o echipă de jandarmi să îmi apere colegii, situație pentru care le mulțumesc și le transmit întreaga mea apreciere. Nu cred că trebuie să o mai spun, dar eu petrec la serviciu mai mult timp decât petrec alături de familia mea, ceea ce mă face să îmi văd colegii ca pe niște persoane apropiate și, de ce nu, chiar rude.
Voi fi permanent acolo unde este nevoie, să-i apăr și să apăr statutul Autorității noastre în raport cu orice operator economic, indiferent de dimensiunea acestuia”, spune Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

În timpul actului de control, comisarii au constatat următoarele nereguli:

• desfășurarea activității în condiții precare de igienă (pe cele 4 culoare controlate ale complexului pavimentul fiind neigjenizat, murdar, cu infiltrații, cu geamuri sparte; grupurile sanitare erau neigienizate (cu pavimentul murdar, cu pereții rupți în camera de depozitare a instrumentarului de igienizare)
• funcționarea în condiții nesigure și ilegale, cu instalații electrice improvizate, cu cabluri electrice care atârnau din tavan pe pereți, reprezentând un pericol de incendiu pentru Complex
• amenajarea necorespunzătoare a platformei de depozitare a deșeurilor, aceasta fiind insalubră, prezentând excremente de șoareci, reprezentând un pericol de contaminare, atât pentru vizitatorii, cât și comercinații
• căile de acces din incinta complexului erau pe alocuri rupte, acestea prezentând pericol de accidentare.

Sursă foto: ANPC

Sursa foto: shutterstock/ mircea moira

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri