1 Aprilie 2024

Producătorul de lactate Artesana, premiat de Carrefour Franța



Companiei și brandului românesc de produse lactate minim procesate, Artesana, i-a fost înmânat premiul International Food Transition Awards, organizat de retailerul Carrefour, într-o ceremonie care a avut loc în Paris, Franța.

Premiile Internaționale pentru Tranziția Alimentară, găzduite de Carrefour, ajunse la a III-a ediție, urmăresc să onoreze companiile care fac eforturi în ce privește cele cinci provocări principale ale tranziției alimentare: sănătate și nutriție, ambalaje prietenoase cu mediul, agricultură sustenabilă și ecologică, comunicare responsabilă și transparență.

Anul acesta, la categoria furnizorilor locali au fost premiate 6 companii selectate dintre furnizorii Carrefour la nivel global.

„Suntem (...) onorați să primim Premiul Internațional pentru Tranziție Alimentară de la Carrefour (...)”, a declarat Daniel Donici, Managing Partner Artesana.

Brandul Artesana se află pe piața românească din august 2012, iar în retailul modern din august 2013. Produsele Artesana se găsesc în peste 2000 de magazine în toată țara, în majoritatea rețelelor de retail modern dar și în rețele locale sau băcănii specializate.

Artesana a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, în creștere cu 49% față de 2022, iar pentru anul acesta estimează venituri de 13 milioane de euro.



Citeste si