Potrivit comunicatului de la Primaria Sectorului 1, societatea Urban va salubriza zona de centru si de vest a sectorului, iar Romprest Services va actiona in zona de centru si de est, cele doua firme avand parti aproximativ egale ca suprafata si ca tip de salubritate (trafic sau grad de populare).
Sursa citata mai informeaza ca desemnarea celor doua societati s-a facut conform articolului 122 din ordonanta 34/2006, privind achizitiile publice, prin negociere directa, criteriul aplicat fiind tariful cel mai scazut. Cele doua contracte de salubritate au fost incheiate pe o perioada de trei luni, cu posibilitatea de prelungire.
"La aceasta solutie s-a ajuns ca urmare a faptului ca, ulterior rezilierii contractului cu SC REBU SA, procedurile de achizitii publice pentru servicii de salubritate in sectorul 1 nu au putut fi realizate din cauza repetatelor sabotari din partea REBU", se mai arata in comunicatul Primariei Sectorului 1.
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a anuntat, saptamana trecuta, ca societatea REBU nu se va mai ocupa de salubritatea sectorului, incepand cu data de 18 august, urmand ca pana la sfarsitul anului primaria sa orgnizeze licitatie pentru desemnarea unui nou operator. Chiliman a mai spus ca procedurile pentru licitatie au fost declansate inca din luna martie, insa aceasta nu s-a putut organiza din cauza mai multor contestatii care au fost depuse de reprezentanti ai societatii REBU. Potrivit edilului de sector, societatea REBU primea de la Primaria Sectorului 1 peste un milion de dolari lunar pentru asigurarea curateniei sectorului. "Oamenii ramaneau cu gunoiul langa casa si REBU ne lasa un sector curat-murdar", a conchis primarul sectorului 1.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: