Revizuirea bugetului Petrom pentru 2007 a fost aprobata in sedinta extraordinara a AGA de marti, desi AVAS a anuntat ca va vota impotriva acestei propuneri, au declarat, potrivit NewsIn, surse apropiate intalnirii.
Astfel, bugetul de investitii al Petrom a fost suplimentat cu 114 milioane de lei, de la 3,751 miliarde de lei, cat este bugetul aprobat, la 3,865 miliarde de lei. Bugetul pentru investitiile in explorare si productie va creste de la 1,681 miliarde lei la 2,421 miliarde lei, aceasta majorare fiind partial compensata de volume mai mici ale investitiilor realizate pe alte segmente.

Pentru activitatea de gaze, bugetul ar urma sa scada de la 151 milioane lei, cel aprobat, la 18 milioane lei. In ceea ce priveste divizia de rafinare si marketing, bugetul a scazut de la 1,517 miliarde lei la 1,068 miliarde lei, in timp ce, pentru Doljchim, investitiile vor scadea de la 25 milioane lei la 20 milioane lei. La nivel corporativ, bugetul de investitii a fost micsorat de la 377 milioane lei la 338 milioane lei.

AVAS a anuntat, marti dimineata, ca si-a mandatat reprezentantul in sedinta extraordinara a Adunarii Generale a Actionarilor din data de 27 noiembrie sa voteze impotriva primului punct de pe ordinea de zi referitor la aprobarea investitiilor Petrom pe anul 2007. "AVAS a luat aceasta decizie deoarece, desi a solicitat proiectele de investitii, nu i-au fost puse la dispozitie, in timp util, documentele si informatiile absolut necesare pentru formularea unui punct de vedere competent care sa-i permita acordarea unui vot in deplina cunostinta de cauza", precizeaza reprezentantii AVAS.

Pe de alta parte, Petrom a precizat ca a publicat cu cinci zile inaintea sedintei toate documentele care urmau sa fie discutate de actionari, dar ca AVAS a cerut detalii despre planurile de investitii cu o zi inaintea AGEA. "Acestea vor fi puse la dispozitia AVAS in cel mai scurt timp", mai spus reprezentantii companiei petroliere.

Pe primele noua luni ale anului curent, Petrom a obtinut un profit net de 1,548 miliarde lei (654 milioane dolari), in scadere cu 22,44% fata de intervalul echivalent din anul 2006, cand a fost de 1,997 miliarde lei.

Afacerile Petrom din primele noua luni ale anului curent s-au cifrat la 8,672 miliarde lei (3,664 miliarde dolari), in scadere cu 10,37% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cand cifra de afaceri a fost de 9,675 miliarde lei.

Principalul actionar al companiei este societatea austriaca OMV Aktiengesellschaft, care detine 51,011%, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are 20,63% din capitalul social. Un alt pachet de 20,11% este detinut de Fondul Proprietatea, in timp ce BERD controleaza 2,03%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri