Compania din domeniul cresterii pasarilor Avicola Iasi (AVIM) si-a majorat capitalul social cu 15,7 milioane lei prin conversia unor creante in actiuni si aport in numerar, pana la 29,46 milioane lei, dupa ce au subscris actionarii, potrivit comunicatului transmis pietei Rasdaq.

Actionarii companiei au aprobat pe 27 august 2007 majorarea capitalului social cu 23,03 milioane lei (6,41 milioane euro), pana la 36,8 milioane lei (10,25 milioane euro), prin emiterea a 9,21 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei.

Din cele 9,21 milioane actiuni emise, 6,27 milioane actiuni au fost acordate actionarului majoritar, Gigi Becali, in contul investitiilor pe care acesta le-a realizat in cadrul companiei. Din restul de 2,94 milioane titluri emise, actionarii au subscris doar 1.737 actiuni, in valoare totala de 4.342 lei, rata totala de subscriere in cadrul majorarii fiind de 68,11%.

Dupa majorare, Avicola Iasi a acumulat un capital social de 29,46 milioane lei (8,2 milioane euro), divizat in 11,78 milioane actiuni. In urma majorarii de capital, Gigi Becali si-a marit detinerea la 85,07% din capital, in timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are 9,57% din actiunile companiei. SIF Moldova (SIF2) controleaza 3,37% din capitalul Avicola Iasi.

Societatea este specializata in cresterea pasarilor pentru carne si oua, industrializarea carnii de pasare, producerea de nutreturi combinate, prelucrarea carnii de pasare si deruleaza operatiuni de achizitie de cereale pentru producerea furajelor.

Avicola Iasi a afisat in primele noua luni ale acestui an un profit net de 1,18 milioane lei, in crestere cu 38% fata de aceeasi perioada din 2006, cand acesta a fost de 854.100 lei. In intervalul ianuarie-septembrie din 2007, afacerile Avicola Iasi s-au cifrat la 23,11 milioane lei (6,29 milioane euro), in scadere cu 16,23% fata de perioada similara a anului trecut, cand acestea au fost de 27,59 milioane lei.
Ultima cotatie a actiunilor Avicola Iasi a fost de 1,06 lei, in sedinta din 20 decembrie 2007, ceea ce da o capitalizare de 12,49 milioane lei (3,48 milioane euro). Actiunile sale se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul AVIM.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri