Presedintele Rompetrol Dinu Patriciu a declarat ca realizarea unui proiect de 10 miliarde de dolari cum este South Stream poate dura ani, iar daca NIS va fi preluata de catre Gazprom nu va mai exista niciun interes pentru oleoductul Constanta-Trieste, informeaza NewsIn.
Patriciu considera ca semnarea celor doua acorduri, intre Rusia si Serbia, pentru achizitionarea pachetului majoritar al companiei petroliere NIS de catre Gazprom si pentru participarea Serbiei la conducta ruso-italiana South Stream reprezinta un semnal politic serios.

Presedintele Rompetrol a mentionat ca, pentru realizarea unui contract economic cum ar fi cel de preluare a pachetului majoritar de actiuni al companiei NIS de catre Gazprom, este nevoie de sase luni-un an. "Industria petroliera a cunoscut in ultimii 150 de ani mii de acorduri politice. Asta nu inseamna ca s-au si realizat", a spus Dinu Patriciu.

In cazul protocolului privind gazoductul South Stream, Patriciu declara ca este doar un protocol politic."si continutul este politic. Asta nu inseamna ca se si realizeaza. Intre momentul luarii deciziei, pentru un astfel de contract cu o valoare de 10 miliarde de dolari, si momentul realizarii trec ani de zile", afirma presedintele Rompetrol.

Rusia si Serbia au semnat vineri doua acorduri pentru achizitionarea pachetului majoritar al companiei petroliere sarbe NIS de catre Gazprom si pentru participarea Serbiei la conducta ruso-italiana South Stream, potrivit Reuters.

The Rompetrol Group NV (TRG) a anuntat, in urma cu un an, ca a inaintat autoritatilor sarbe o scrisoare in care isi exprima intentia de a participa la privatizarea companiei Naftna Industrija Srbije (NIS).

In decembrie 2007, Gazprom a oferit 400 de milioane de euro pentru pachetul de 51% din actiunile NIS, singura companie petroliera publica din Serbia, angajandu-se in acelasi timp sa investeasca 500 de milioane de euro.

"Intre cele doua companii (Rompetrol si NIS, n.red.) exista niste sinergii care ne califica sa achizitionam noi societatea. Astfel, atat rafinaria Petromidia, cat si cea din Pancevo, detinuta de NIS, au acces direct la Dunare, ceea ce face posibil schimbul de produse si subproduse petroliere si ofera rafinariei sarbe o cale de a accede pe pietele de export, a argumentat presedintele Rompetrol. Mai mult, cea de-a doua rafinarie a grupului NIS, de la Novi Sad, are caracteristici apropiate de Vega Ploiesti, cu un potential deosebit pentru realizarea de produse chimice de nisa. In acelasi timp, din punctul de vedere al distributiei, rafinaria de la Pancevo este producatorul ideal pentru a alimenta piata din Vestul Romaniei", declara in ianuarie 2007 Dinu Particiu.

El sublinia ca fiind singura companie petroliera ramasa neprivatizata in Balcani, NIS reprezinta o prima tinta pentru Rompetrol. Intrebat ce alta tinta ar mai putea avea grupul in Europa in cazul in care nu va prelua NIS, omul de afaceri a spus ca niciuna, deoarece este sigur ca Rompetrol va castiga licitatia.

Dinu Patriciu aprecia ca structura similara a Rompetrol si NIS va determina guvernul sarb sa prefere grupul sau in fata unor competitori ca OMV sau MOL.

Compania petroliera NIS Serbia detine rafinarii la Pancevo, Novi Sad si Belgrad.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri