Presedintele AVAS,Teodor Atanasiu, a declarat, la Alba Iulia, in cadrul unei conferinte de presa, ca firma germana Daimler AG isi va extinde capacitatile de productie pe care le detine in orasul Cugir si ca va avea nevoie, pentru anul 2009, de un nou amplasament in oras.
Potrivit lui Atanasiu, care s-a intalnit, joi, cu reprezentantii concernului german, dar si cu cei ai Electrica, Daimler intentioneaza sa construiasca si sa dea in folosinta, in acest an, o noua hala de productie la Cugir, in incinta societatii mixte Star Transmission. In urma acestei investitii vor fi create, intr-o prima faza, 100 de locuri de munca, potrivit NewsIn.

Daimler AG i-a cerut presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ca statul roman, care detine o parte din societatea Star Transmission, sa-si respecte promisiunea de a muta traseul unei linii electrice care traverseaza terenul pe care este asezata societatea, astfel incat noua hala sa poata fi construita in acest an.

„Probabil in luna octombrie se vor finaliza lucrarile in ceea ce priveste Electrica si in noiembrie se va finaliza hala, astfel incat in decembrie sa poatã fi amplasate utilajele si liniile tehnologice de acolo. Practic, anul 2009 va fi anul in care Star Transmission Cugir va avea inca o mare hala de productie in care vor lucra, pe utilaje performante, inca 100 de angajati. Nu este vorba de forta de munca fara calificare, dimpotriva, forta de munca de inalta calificare”, a declarat Teodor Atanasiu.

In acelasi timp, partea germana a anuntat ca, pe langa aceasta hala, Daimler doreste sa-si extinda capacitatile de productie. Pentru dezvoltarea productiei, germanii vor avea nevoie de un amplasament nou, existand doua variante, in actualul perimetru al Uzinei Mecanice Cugir sau pe un teren intre Cugir si localitatea Vinerea, teren care nu are insa la aceasta ora utilitati.

Star Transmission Cugir S.R.L. (STC) este o companie mixta (intre Daimler AG, Compartimentul de productie cutii de viteza si Ministerul Economiei) care furnizeaza industriei de automobile roti dintate, axe, roti de lant si intinzatoare de lant pentru motoare si cutii de viteza.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri