Cel mai mare producator de electicitate din Franta, Electricite de France (EDF), este interesata de investitii in sectorul energetic din Romania, a declarat directorul de dezvoltare al EDF pentru Europa de Sud-Est, Serge Bouvier.
Compania franceza este interesata in special de investitia intr-o termocentrala pe lignit precum si de achizitia unei hidrocentrale mari. De asemenea, EDF ar putea intra pe piata de electricitate prin EDF Trading. "Luam in considerare deschiderea unei subsidiare precum si intrarea noastra pe piata de electricitate prin EDF Trading", a spus Serge Bouvier. Acesta a mai adaugat ca EDF intentioneaza sa devina unul dintre principalii jucatori din regiunea de Sud-Est a Europei.

Bouvier a mai declarat ca incepand din 2007 compania cauta proiecte sustenabile in care sa investeasca in Romania din domeniul energiei regenereabile, hidro sau termoelectrice. Reprezentantul companiei nu a precizat insa daca EDF ar fi interesata sa participe la proiectul de constructie a celei de-a doua centrale nucleare in Romania.

Compania energetica franceza Electricite de France (EDF) este interesata de preluarea companiei British Energy, insa precizeaza ca oferta sa nu va depasi 7 lire sterline pe actiune, potrivit unei surse avizate, citata de Reuters.

Potrivit cotidianului The Times, EDF planuia sa ofere peste 7 lire sterline pe o actiune British Energy, concurand cu grupurile rivale RWE (Germania) si Centrica (Marea Britanie) pentru a patrunde in sectorul energetic britanic, orientat in prezent spre energia nucleara. Marea Britanie incearca sa-si reduca dependenta de importurile de energie si sa-si diversifice sursele de productie, angajandu-se sa construiasca o noua generatie de centrale electrice nucleare.

Grupurile RWE si Centrica au inaintat oferte asemanatoare pentru preluarea companiei British Energy. Potrivit unor surse avizate, British Energy a primit o oferta orientativa de 22 miliarde dolari in numerar din partea grupului german RWE. Sursele au dezvaluit ca grupul energetic britanic Centrica a inaintat o oferta exclusiv in actiuni si este dispus sa plateasca o suma similara cu cea oferita de RWE, de aproape 7 lire sterline/actiune.

Compania franceza EDF a anuntat in luna februarie ca vanzarile pe anul 2007 au crescut cu 1,2% la 59,63 miliarde euro, usor peste estimarile analistilor chestionati de Reuters, de 59,41 miliarde euro, mai informeaza Reuters. In Franta, vanzarile pe 2007 au crescut cu 1% la 32,232 miliarde euro, a anuntat EDF. In restul Europei, veniturile au fost de 26,1 miliarde euro, iar cresterea a fost de 4,4%.

EDF urmareste o crestere a castigurilor din operatiunile de baza de 3% pana la 6% pentru anul 2006 pana in 2008, si o crestere de peste 10% a profitului operational in aceeasi perioada. Vanzarile pe tot anul au fost afectate de deconsolidarea diviziei Light din Brazilia si de o lege din Franta ce permite companiilor mici si medii sa revina la tarifele normale timp de doi ani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri