Comisia Europeana (CE) a autorizat un ajutor in valoare de 143 milioane euro pe care autoritatile romane intentioneaza sa-l acorde firmei Ford pentru productia de vehicule si motoare la Craiova.
Ajutorul acordat are in vedere dezvoltarea a doua proiecte de investitii ale firmei Ford care vizeaza extinderea, modernizarea si renovarea in profunzime a doua uzine existente care au fost achizitionate de companie pentru productia de vehicule si, respectiv, de motoare.

Cele doua proiecte ale firmei Ford implica investitii totale de 600 milioane euro. Se estimeaza ca ele vor avea o contributie importanta la cresterea directa si indirecta a gradului de ocupare al fortei de munca, stimuland totodata investitiile realizate de furnizori si transferul de tehnologie de varf.

Se asteapta ca, in primii cinci ani, noile motoare produse la uzina Ford din Craiova vor fi folosite aproape exclusiv in interiorul grupului Ford.

Costurile totale ale investitiilor luate in considerare la calcularea sumei ajutoarelor reprezinta 435 milioane euro pentru proiectul uzinei de vehicule si 165 milioane euro pentru proiectul uzinei de motoare, iar valoarea ajutoarelor este de 94 milioane euro si, respectiv, 49 milioane euro.

"Proiectul va fi realizat in judetul Dolj, situat in partea de sud-vest a Romaniei, care poate beneficia de ajutoare regionale in conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (a) din Tratatul CE, ca regiune cu un nivel de trai deosebit de scazut si cu un nivel ridicat al somajului. Autoritatile romane estimeaza, pe baza parametrilor normali de calcul ai industriei constructoare de autovehicule, ca vor fi create peste 40 000 de locuri de munca directe si indirecte. (...) De asemenea, Ford a indicat ca va incuraja in mod activ transferul de tehnologie in regiune pentru a dezvolta o oferta locala importanta", potrivit Comisiei Europene.

Ajutorul nu este acordat in cadrul unui sistem de ajutoare existent. De asemenea, datorita nivelului ridicat al ajutoarelor si costurilor de investitii implicate, masura a trebuit notificata Comisiei pentru o evaluare individuala in vederea aprobarii.

"Evaluarea Comisiei cu privire la ajutoarele regionale destinate proiectelor de investitii mari vizeaza verificarea incadrarii cotei de piata a beneficiarului si a capacitatii de productie creata de investitie sub nivelurile stabilite in Orientarile privind ajutoarele regionale. In cazul in care aceste niveluri nu sunt depasite, efectul ajutoarelor asupra concurentei este considerat ca fiind compensat de contributia pozitiva a acestor ajutoare la dezvoltarea regionala", potrivit reprezentantilor CE.

Din analizele Comisiei a rezultat ca nivelul cotei de piata a firmei Ford ar ramane sub pragul de 25% pe toate pietele produselor relevante, atat inainte cat si dupa efectuarea investitiei planificate.

De asemenea, Comisia a verificat si sporul de capacitate generat de proiect. Conform concluziei analizei, pe segmentele de produs relevante, acolo unde piata era in scadere fata de rata de crestere din Europa de sud-est, capacitatea de productie suplimentara creata de proiect ar ramane sub 5% din consumul aparent al produsului respectiv in Europa de sud-est.

Comisia analizase anterior vanzarea activelor societatii Automobile Craiova catre Ford in contextul dispozitiilor privind ajutoarele de stat si a adoptat o decizie la 27 februarie 2008. Comisia a considerat ajutorul legat de privatizare ca fiind ilegal si incompatibil si a dispus, in consecinta, ca beneficiarul sa ramburseze 27 milioane euro. Autoritatile romane s-au angajat sa suspende plata ajutoarelor regionale aprobate in decizia de miercuri pana la data la care beneficiarul ramburseaza ajutorul declarat anterior ca fiind incompatibil.

In data de 16 aprilie Colegiul Director al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a stabilit ca Automobile Craiova sa inapoieze cele 27 de milioane euro considerate ajutor de stat pana la sfarsitul lunii iunie, dupa cum a declarat pentru NewsIn vicepresedintele AVAS, Constantin Botez. Acesta nu a specificat daca suma va fi rambursata in transe.

Ford a platit Guvernului Romaniei 57 milioane de euro pentru 72,4% din capitalul uzinei de la Craiova. Producatorul american s-a angajat totodata la investitii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii si pentru cresterea productiei de automobile la 300.000 de vehicule anual, dar si pentru suplimentarea numarului de angajati.

Primul vehicul Ford produs in Romania va fi Transit Connect si va iesi de pe linia de productie la jumatatea anului 2009, a declarat presedintele Ford Europa, John Fleming. De asemenea Jonh Fleming a confirmat ca productia celui de-al doilea vehicul va incepe in 2010.

Ford Europa asigura productia, vanzarea si service-ul vehiculelor Ford in 47 de piete, inclusiv Rusia si Turcia. Primele vehicule Ford au fost aduse in Europa inca din anul 1903, in acelasi an in care a fost infiintata Ford Motor Company. Ford Europa dispune in prezent de aproximativ 67.500 de angajati. In plus fata de Ford Motor Credit Company, operatiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Servicii Clienti si 21 de fabrici de productie, inclusiv joint- venture.

In 2007 compania a produs si a vandut aproape 1,9 milioane de vehicule in Europa si a inregistrat un profit brut de 997 milioane de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri