In cel mai scurt timp, Romgaz va lua masuri pentru conectarea sondei la sistemul national de transport, a anuntat compania.
De asemenea, compania de gaze naturale de stat Romgaz a anuntat la 17 iulie ca descoperit un zacamant nou de gaze naturale la Roman, in localitatea Batranesti, iar datele preliminare arata un potential de 200.000 mc/zi.
Saparea sondei de explorare 515 Roman, Batranesti, a condus la descoperirea unui nou zacamant de gaze naturale de catre Romgaz. Sonda aflata in apropierea municipiului Roman este intr-un program de testare, iar datele preliminare arata un potential de 200.000 metri cubi/zi, potrivit datelor Romgaz.
“Acest rezultat este o consecinta a intensului program de explorare initiat de Romgaz in anul 2006, care se desfasoara pe cele opt perimetre de explorare si care a condus in ultimul an la descoperirea zacamintelor de la Baia, Mircesti, Davideni, Mecea, Movila, Varvata si Icland “, a declarat la acea data directorul general Romgaz, Francisc Toth.
De asemenea, Romgaz va investi peste cinci milioane lei, fara TVA, in lucrari noi de explorare si foraj in judetele Sibiu si Neamt, potrivit datelor publicate in urma cu cateva luni de companie pe sistemul electronic de achizitii publice. Astfel, Romgaz va investi 2,759 milioane lei, fara TVA, pentru lucrarile de foraj la sonda Pauca (din judetul Sibiu, localitatea Brosteni) si alte 2,371 milioane lei, fara TVA, pentru lucrarile de foraj la sonda Davideni (in judetul Neamt, localitatea Tibucanii de Jos), potrivit datelor prezentate de companie.
SNGN Romgaz S.A. este cel mai important producator si furnizor de gaze naturale din Romania, avand o cota de furnizare pe piata interna de gaze de 41,2%. Statul, prin Ministerul Economiei si Finantelor, este actionarul majoritar al societatii care are ca principal obiect de activitate extractia si inmagazinarea gazelor naturale. In anul 2007, productia Romgaz a fost de peste cinci miliarde metri cubi de gaz metan, iar bugetul de investitii pe anul 2008 este de un miliard de lei.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: