Knauf Insulation, parte a grupului german Knauf, a intrat pe piata autohtona a materialelor de constructii, vizand un target de 7 milioane de euro pana la sfarsitul acestui an si o cota de piata semnificativa pe piata materialelor izolante, estimata in acest an la 60 milioane de euro.
“Vrem sa crestem in brand awareness si sa castigam o cota de piata semnificativa. Ne dorim sa atingem pentru acest an vanzari de peste 7 milioane de euro. Ne-am propus sa crestem mai mult decat piata constructiilor, cu peste 20%”, a declarat Dominique Bossan, managing director Knauf Insulation pentru Europa de Est, fixand ca obiectiv atingerea unei felii de 35% din piata, pe termen lung.

Acesta a apreciat potentialul ridicat al materialelor izolante pe piata romaneasc, in prezent existand o nevoie de materiale izolante care reduc substantial consumul de energie. “ La ora actuala, Romania este una dintre tarile europene care detine cele mai multe locuinte cu izolare termica redusa. Mai mult chiar, 75% din cladiri au o vechime de pana la 55 de ani si o uzura avansata a instalatiilor, consumand un volum dublu de energie fata de media Uniunii Europene. Evaluand aceste date, deducem ca 60% dintre blocuri necesita reabilitare si modernizare termotehnica”, a continuat Bossan.

Compania distribuie in Romania produse de vata de sticla, vata bazaltica si placi de lemn-beton, utilizate pentru izolarea termica, fonica si pentru protectia in caz de incendiu. Produsele ajung la clienti prin intermediul distribuitorilor din toata tara, existand planuri de a mari capacitatile de distributie.

“Vom deschide si un centru de distributie in Romania. Vom anunta in curand locatia, deocamdata nu avem detalii. Deocamdata nu vom avea o fabrica in Romania, suntem inconjurati de fabrici Knauf in Serbia, Ungaria, Ucraina. Aceasta nu inseamna ca nu investigam posibilitatile de a avea o unitate de productie in Romania”, a spus Bossan.

Reprezentatii Knauf Insulation au adaugat ca se vor concentra pe vanzarea materialelor de tip vata bazaltica sau vata minerala si mai putin pe polistiren expandat. Knauf se va implica in reducerea consumului energetic al cladirilor, activitate sustinuta prin Directiva Europeana 2002/91/CE privind Performanta Energetica a Clddirilor, care impune o reducere de 20% pana in 2020 a energiei consumate la nivelul fondului construit de cladiri.

In Romania, Directiva Europeana va deveni obligatorie incepand cu anul 2010, fiind reglementata la nivel national prin Legea nr. 372/2005. Conform acestei directive, la construirea, vanzarea sau inchirierea locuintelor, va fi introdusa obligativitatea prezentarii unui certificat de performanta energetica care sa ateste nivelul de eficienta energetica al imobilului.

Knauf Insulation face parte din grupul german Knauf si are in prezent aproximativ 5.000 de angajati in peste 50 de tari din intreaga lume si 30 de unitati de productie in Europa, Rusia, Marea Britanie si Statele Unite. Knauf Insulation a inregistrat cea mai rapida crestere din lume in acest domeniu, raportand o cifra de afaceri peste asteptari, aceasta ridicandu-se la valoarea de un miliard de euro anul trecut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri