Firma poloneza de obiecte sanitare Cersanit, detinuta de miliardarul Michal Solowow, cu o avere estimata de Forbes la 1,9 mld. dolari, va construi in Romania o fabrica de placi ceramice care ii va spori capacitatea de productie cu 17%, a anuntat conducerea companiei.
"Romania este una dintre pietele noastre importante de desfacere", a declarat pentru publicatia Parkiet presedintele consiliului director, Artur Kloczko. "Inca nu putem spune cu exactitate suma la care se va ridica investitia, dar va fi de mai multe sute de milioane de zloti", a adaugat acesta.

Compania a achizitiont terenuri in valoare de 15 milioane euro (21,2 milioane dolari) de la compania Barlinek, pentru constructia noii fabrici, care va fi amplasata in judetul Bacau. Firmele Cersanit si Barlinek sunt controlate de al doilea cel mai bogat om de afaceri din Polonia, Michal Solowow (foto).

Cel mai bogat om de afaceri din Polonia, Leszek Czarnecki, cu 2,6 miliarde de dolari, si-a construit averea prin investitii in sectorul bancar, al asigurarilor si cel imobiliar.

Anul trecut, Michal Solowow era cel mai bogat polonez, cu o avere de 2,3 miliarde de dolari. In 2008, Michal Solowow are o avere estimata la 1,9 miliarde de dolari. Polonezul are investitii in domenii diverse precum ceramica, constructii si industria chimica.

Cersanit incaseaza 20% din vanzari in dolari, deprecierea puternica a monedei americane, de la inceputul acestui an, avand un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiei.

Cersanit Romania are un capital social de 12,39 milioane lei, divizat in 4,96 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 1,02 lei. Actionarul majoritar al companiei este firma poloneza de obiecte sanitare Cersanit, care controleaza 99,36% din capitalul social.

Obiectul de activitate al Grupului Cersanit consta in producerea si desfacerea produselor ceramice sanitare, placilor ceramice, cabinelor de dus, cazilor si caditelor din acril, mobilierului de baie si alte articole pentru camere de baie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri