Gazprom ar vrea sa transporte prin Romania 18,7 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, pentru exporturi in zona Balcanilor si in Turcia, daca se va concretiza proiectul de constructie a unui gazoduct in Romania, a declarat, citat de NewsIn, Gazprom.
"Constructia unei conducte noi de tranzit de gaze naturale in Romania va contribui la crearea unui sistem de transport cu o capacitate de pana la 18,7 miliarde metri cubi pe an, pentru exporturile de gaze naturale rusesti in regiunea Balcanilor si in Turcia", explica Gazprom.

"Lucram demult cu Romania, care este un partener traditional al Gazprom, cand vine vorba de cumparare de gaze naturale", arata Gazprom, care informeaza ca, din 1979 pana in prezent, Romaniei i-au fost livrate circa 116 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Gazele naturale din Rusia sunt livrate Romaniei pe baza unor contracte pe termen lung, care includ un contract semnat pana in 2030 cu WIEH si un contract pe termen lung, pana in 2010 si in perioada 2010-2030, incheiat cu firma Conef SA.

Datorita amplasamentului geografic favorabil, Romania joaca un rol esential in asigurarea tranzitului de gaze naturale rusesti in Bulgaria, Turcia, Grecia, Macedonia si, in viitor, si Serbia, spune Gazprom, referitor la stiri despre proiectele de cooperare cu Romania ale celei mai mari companii de gaze naturale din lume.

Volumul tranzitului de gaze naturale prin Romania catre Turcia, Grecia si Macedonia a ajuns la 17,2 miliarde metri cubi in 2007, dupa 15,2 miliarde metri cubi, in 2006.

"Perspectivele viitoare de extindere a tranzitului de gaze naturale rusesti prin Romania depind de nivelul de dezvoltare al pietelor de gaze naturale din tari terte", mai atrage atentia Gazprom.

In ceea ce priveste o eventuala invitatie a Romaniei de a participa la proiectul de constructie a gazoductului South Stream, posibil inlocuind Bulgaria in proiect, Gazprom a indicat ca nu exclude nicio varianta de colaborare, care depinde de viteza negocierilor si de interesul posibililor participanti. Romania este membra deja in proiectul concurent Nabucco.

"Un singur lucru poate fi spus deocamdata despre ruta finala a tranzitului de hidrocarburi in cadrul proiectului South Stream, despre volumele de gaze naturale ce vor fi concret livrate, ca si despre chestiuni legate de principii de management comun in constructia si operarea diferitelor tronsoane ale South Stream care tranziteaza tarile participante in proiect: cu cat negocierile Gazprom cu firmele interesate se desfasoara mai repede si mai bine, cu atat mai rapid vom ajunge la un acord referitor la o posibila invitatie a Romaniei de a participa in cadrul South Stream", explica, pentru NewsIn, Gazprom.

"Gazprom analizeaza, in prezent, mai multe rute posibile pentru tronsonul terestru al conductei de gaze naturale care va trece pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) si refuza sa excluda orice varianta posibila", precizeaza Gazprom.

"Per ansamblu, posibilitatea includerii de noi participanti in proiectul South Stream depinde nu numai de amplasamentul geografic al acestora, dar si de nivelul interesului lor in cooperarea cu Gazprom in implementarea proiectului si de cererea de pe piata interna de volume suplimentare de gaze naturale care ar putea fi livrate prin noua conducta", potrivit celei mai mari companii de gaze naturale din lume.

Intrebat daca proiectele au nevoie de vreo sustinere politica, Gazprom a spus ca "nu este implicat in politica, desi multa lume incearca sa speculeze in acest sens. Legea de baza pe care o respecta Gazprom este data de fezabilitate economica si de calcule solide. Ca in cazul oricarei alte entitati economice, scopul Gazprom este sa obtina profit maxim pe termen lung".

Gazprom face "tot ce poate, ca sa dezvolte o cooperare benefica reciproc intre producatorii si consumatorii de gaze naturale, intre Rusia si Romania in cazul acesta, aducandu-si, astfel, contributia la asigurarea stabilitatii pietei europene de gaze naturale, la consolidarea securitatii energetice si la dezvoltarea economiilor natiunilor europene", mai afirma compania de gaze naturale.

Gazprom analizeaza includerea Romaniei in proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream in locul Bulgariei, care provoaca dificultati intarziind realizarea proiectului, a informat luni cotidianul rus Kommersant, citat de AFP.

Varianta inlocuirii Bulgariei cu Romania in South Stream este folosita de Gazprom doar ca argument la negocierile cu Sofia, afirma, insa, un expert al departamentului de consultanta al Gazprom, citat luni de Kommersant.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri