O afacere demarata cu doar cateva sute de mii de dolari s-a vandut cu 400 milioane de dolari
Al treilea l-a cumparat pe al doilea si a devenit primul. Cam asa se vede din exterior piata de cablu TV din Romania dupa achizitionarea Astral Telecom de compania americana UPC, o achizitie de peste 400 milioane dolari, care plaseaza valoarea de piata a abonatilor la cablu alaturi de abonatii telefoniei mobile. Mai precis, actionarii Astral Telecom au vandut un abonat de-al lor la aceeasi valoare la care Connex a vandut un client catre Vodafone: 450 de dolari.

Odata finalizata tranzactia, numarul celor milionari in dolari va creste cu inca opt. Este vorba de fondatorii Astral, fiecare castigand intre 4 si 17 milioane de euro in urma vanzarii companiei catre UPC.

Sase tineri au pus afacerea pe picioare

Cine a spus ca 13 e numar cu ghinion? Atatia ani au trecut de cand patru investitori din Cluj si-au folosit toate economiile si veniturile pentru a demara o mica afacere care s-a transformat intr-o mina de aur. Ghite Sorin, Vali Nicola, Urasi Bela si Nicolae Dan Pop Baldi au investit atunci sub un milion de dolari si au vandut afacerea in 2005 cu peste 400 milioane. E o poveste lunga, dar placuta. A inceput acum fix 13 ani, in iulie 1992, cand am infiintat TV Cablu, prima societate din viitorul grup.

Mai tarziu cu un an, impreuna cu alti doi parteneri, Horia Ciorcila si Dorel Goia, am format si Storm TV. Dupa alt an, a aparut si Astral TV, care a dat si numele grupului, povesteste Sorin Ghite, unul dintre cei patru initiatori ai afacerii. In prezent implicat in afaceri imobiliare, Sorin Ghite isi aminteste cu placere despre primii pasi in aceasta afacere.

Investitia initiala, sub un milion de euro

Nu mai stiu exact cat am investit ca sa incepem afacerea. Este vorba oricum de o suma sub un million de dolari, cateva sute de mii de dolari, spune omul de afaceri. Au urmat extinderi, mici preluari, schimbari provocate de tehnologie si numeroase obstacole.

Cele mai multe financiare, deoarece niciodata nu erau destui bani pentru a tine pasul cu planurile. Cand ne-am dat seama ca singurul mod de a ne indeplini planurile este sa ne asociem cu un fond de investitii, am acceptat ca in cativa ani va trebui sa vindem compania. Am acceptat pentru ca altfel cresterea ar fi fost mult mai lenta si am fi obtinut aceleasi rezultate in dublu timp, spune Sorin Ghite.

Noii actionari asteapta acceptul Consiliului Concurentei

La sediul Astral din Capitala, americanii nu s-au aratat inca. Ritmul este acelasi de dinainte - alert, cum altfel? - si unii angajati nici nu stiu ca vor avea un nou patron.
Noua conducere, precum si noile planuri de dezvoltare vor veni in companie mai spre toamna, dupa ce Consiliul Concurentei isi va da avizul pentru tranzactia dintre UPC si Astral.
Tranzactie care va schimba considerabil harta pietei de cablu din Romania, dat fiind ca UPC+Astral vor deveni prima companie de cablu cu o treime din piata, peste 1.300.000 de abonati, si o acoperire de inividiat. Compania americana Liberty Global a preluat in intregime furnizorul roman de servicii de cablu si telecomunicatii Astral Telecom, pentru suma de 404,5 milioane de dolari, fiind de asteptat ca tranzactia sa fie incheiata in ultimul trimestru al acestui an.

Internet de mare viteza de la Astral

Ieri, Astral a anuntat semnarea unui acord cu Romtelecom care va permite Astral sa furnizeze servicii xDSL. folosind infrastructura Romtelecom din Bucuresti, Timisoara, Arad, Sibiu si Brasov.
Tehnologia xDSL permite utilizarea concomitenta a serviciilor de telefonie si internet de mare viteza prin aceeasi conexiune.

1992
Este infiintata compania de servicii de televiziune prin cablu TV Cablu, care opera in Cluj-Napoca, Bacau, Turda, Campia Turzii
1993
Se infiinteaza compania de servicii de televiziune prin cablu Storm TV. Transmisii in Ploiesti, Buzau, Braila, Sebes, Alba Iulia, Aiud, Cugir
1994
Este infiintata compania de servicii de televiziune prin cablu Astral TV care opereaza in Bucuresti;
1995
Kappa - care mai tarziu va fi preluat de Astral - lanseaza primul serviciu de transmisii de date prin cablu coaxial in Romania
2000
Are loc cea mai mare investitie din industria de cablu tv: Astral TV reuseste sa atraga un important investitor - AIG New Europe; cele 20 de milioane USD investite au fost folosite pentru consolidarea pietei de cablu si pentru dezvoltarea retelelor Fuzioneaza Astral TV, Storm TV, Gameland si TV Cablu: rezulta noua companie Astral Telecom.
2001
Are loc integrarea noilor achizitii ale companiei Astral Telecom: Agapia, Dacoluci, Metwoplast, Canad System, Delta Soft si Kappa - cel mai important din punct de vedere strategic
2002
Astral Telecom achizitioneaza DNT, unul dintre furnizorii importanti de servicii de internet din Romania
2003
Astral Telecom achizitioneaza alti operatori din Bucuresti, Mangalia, Buzau, Galati, Sibiu, Constanta, Targoviste
2004
Au loc noi achizitii: Miercurea Ciuc, Constanta, FX (Bucuresti, Deva), Cluj-Napoca, Calarasi
2005
Astral achizitioneaza CVR.

Pietre de hotar

Directorul grupului, Aurel Costea, carismatic ca de obicei, vorbeste cu placere despre ce a fost si ce este Astral.

Nasterea

Astral a avut o mama si un tata: TV Cablu si Storm TV, care au lucrat in perioada '92 in formule diferite, cu actionari diferiti si s-au luat in decembrie 1993, formandu-se astfel Astral TV, la Cluj. Compania a inceput sa opereze repede in Bucuresti. La inceputul anului 1994 a contractat un credit de 160 milioane de lei (aproximativ 100.000 de dolari), a investit si s-a extins, iar la sfarsitul anului 1994 a ajuns la 46.000 de abonati, anul urmator la 70.000 si asa mai departe.

Oamenii

Povestea celor sase indrazneti care au pornit afacerea Astral este un succes in sine. Sase oameni care sa se completeze perfect, fiecare cu un plus de valoare foarte relevant pentru bunul mers al lucrurilor, apropiati de salariati, implicati si niciodata depasiti de situatie. Transportau cu Daciile personale materiale si cabluri, si echipamente din Ungaria catre toata tara, si erau in acelasi timp si soferi, si manageri, si strategi. Angajatii? La inceput, cand nimeni nu stia mai nimic despre domeniul numit televiziune prin cablu, au fost angajati de la vecini de scara si fosti colegi de scoala pana la disponibilizati din fabricile care se inchideau si care au fost trimisi la cursuri si specializari.

Rascrucea

In 1999, grupul Astral nu mai avea nici sursele, nici resursele sa tina pasul cu propriile aspiratii. Era in acel moment numarul 1 in piata, dar aspiratiile erau departe, iar planurile nu puteau trece de hartie. A fost momentul in care actionarii s-au gandit si au decis ca pentru a merge in acelasi ritm e nevoie de o asociere, prin infuzie de capital, cu un partener puternic. La acel moment, in mediul privat nu se mai vazuse inca o infuzie de capital din partea unuia dintre cele mai mari fonduri de investitie din lume. Momentul in care AIG a investit in Astral a fost un punct in care pentru prima oara un puternic investitor a avut multa incredere in Romania.

Rezultatul?

In urmatorii patru ani, compania a crescut cantitativ cu peste 100%, a avut venituri cu peste 500% mai mari si si-a diversificat serviciile, ajungand un furnizor complet de servicii de telecomunicatii. Normal, a starnit interesul multor investitori, dintre care s-a detasat UPC.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri