Telemedicina poate fi o solutie foarte buna in actualul context economic global, deoarece implica un cost mai redus, pacientii putand astfel sa isi managerieze mult mai bine resursele financiare, este de parere Shai Misan (foto), administrator delegat al Medic4all Italia.
Telemedicina se poate defini foarte simplist ca asigurarea serviciilor medicale la distanta. Ea se poate limita la colaborarea dintre doi medici care se consulta reciproc in privinta unui caz prin intermediul telefonului sau poate fi mult mai complexa prin folosirea satelitului si a sistemului de videoconferinta pentru a conduce o consultatie multidisciplinara in timp real.

Desi admite ca actuala criza finaciara globala nu reprezinta un lucru pozitiv pentru nimeni, reprezentantul Medic4all recunoaste totusi ca actualul climat economic poate fi un impuls pentru planurile Medic4all in Romania. “Cred ca actuala criza ne-ar putea accelera prezenta pe piata din Romania, piata de telemedicina fiind o alternativa mai ieftina, in special pe segmentul de preventie”, declara Shai Misan.

In aceste conditii, Medic4all, impreuna cu Orange, va inaugura, incepand din 30 octombrie, Medic4you, un serviciu de telemedicina bazat pe cele mai noi tehnologii si solutii de telecomunicatii.

„Strategia nostra nu este sa oferim doar servicii pentru oamenii bolnavi, ci ne concentram foarte mult pe preventie, pentru ca este mult mai putin costisitor sa previi decat sa tratezi”, opineaza reprezentantul Medic4all.

Cu ajutorul acestui serviciu, consultatiile medicale sunt disponibile prin telefon, videoconferinta sau direct din fata computerului. O fisa medicala actualizata poate ajuta la stabilirea unui diagnostic, de aceea pacientii si medicii Medic4all o pot consulta oricand online la adresa www.medic4you.ro.

Pe langa consultatii si diagnostic, clientii Medic4you pot obtine informatii despre medicamente si diverse denumiri comerciale sub forma in care pot fi gasite acestea in tara sau atunci cand calatoresc in strainatate. In cazuri de urgenta se pot solicita prin SMS informatii medicale vitale, precum grupa sanguina, alergii si alte date esentiale din fisa personala.

Serviciul Medic4you poate fi utilizat de catre clientii Orange in tara si in strainatate. Prin fisierul Internet Multiligual, medicii pot consulta fisa medicala a pacientului disponibila in 18 limbi, ii pot prescrie retete si oferi un diagnostic sau il pot directiona catre un consult de specialitate in orice tara.

Abonatii Orange, care vor dori sa beneficieze de acest serviciu, trebuie sa plateasca, in functie de perioada contractuala, tarife lunare de 15 euro, 18 euro sau 20 euro.

In viitorii 3 ani, Medic4all planuieste o investitie de circa 5-6 mil. euro, care poate creste in functie de dinamica pietei.

„Aceasta suma va fi investita in infrastructura, centru medical, call center si in forta de munca. In conditiile in care piata ne-o va cere, investitiile pot creste”, afirma Shai Misan.

Pe langa colaborarea cu Orange, Medic4 all va colabora si cu diverse lanturi de farmacii pentru retelele prescrise, companii de asigurari, precum si cu clinici private sau de stat.

Daca produsul care se va lansa pe 30 octombrie va reprezenta primul pas al Medic4all pe piata medicala din Romania, pe viitor acestia vor lansa si produse de nisa. „Intentionam sa lansam si alte produse de nisa, cum ar fi monitorizarea diabetului, a obezitatii sau a nutritiei”, adauga el.

Shai Misan considera ca medicii din Romania sunt niste specialisti foarte buni si ar putea concura in orice moment cu medicii din afara. „Pana in prezent am stabilit cinci colaborari, in special pe midicina generala, insa de-a lungul timpului ne propunem sa ajungem la un portofoliu de 100 de medici colaboratori, de toate specializarile”, explica reprezentantul companiei de telemedicina.

Medic4all este un grup international, lider in dezvoltarea si furnizarea de tehnologie si servicii de telemedicina. Compania este prezenta in 28 de tari, printre care Italia, Germania, Anglia, Israel, Suedia si Spania si are in prezent peste un milion de clienti.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri