A&D Pharma Holdings, compania olandeza de tip holding care activeaza in distributia si vanzarea de produse farmaceutice in Romania, a inregistrat in primele noua luni vanzari nete consolidate de 376,9 milioane euro, in crestere cu 25% fata de perioada similara din 2007, se arata in comunicatul companiei.
In perioada vizata, divizia Mediplus Exim a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 27% ajungand la 325,3 milioane euro. Acesta crestere include vanzari neauditate de 70,8 milioane euro din segmentul Sales&Marketing si vanzari neauditate de 254,6 milioane euro din segmentul de Wholesale (distributie clasica).

Divizia de retail Sensiblu a raportat tot o crestere cu 27% in primele noua luni, pana la 111,2 milioane euro. Aceste valori reprezinta vanzarile neconsolidate intre diviziile companiei si includ vanzarile intre companii in valoare de 59,6 milioane euro din Mediplus catre Sensiblu.

Luand in calcul deprecierea leului fata de euro in perioada de noua luni, incheiata la 30 septembrie 2008, fata de perioada similara din 2007, cresterea in lei a vazarilor consolidate si neauditate ale grupului a fost cu 38%, fata de o crestere cu 25% in euro.

"Romania este a doua piata ca si consum in Europa Centrala si de Est si nivelul scazut al consumului de medicamente pe cap de locuitor permite o proiectie de crestere a cheluielilor pentru sanatate pe cap de locuitor. Concentrarea noastra pe reducerea costurilor operationale, optimizarea proceselor interne si dezvoltarea afacerii in zonele cu marje crescute de profit, cum este divizia de Sales& Marketing, ne va ajuta sa continuam sa livram rezultate pozitive", a declarat CEO interimar A&D Pharma, Robert Popescu.

Divizia Sales&Marketing a inregistrat o crestere anuala a veniturilor cu 15%, bazata pe performantele peste media pietei, pe vanzarile din divizia Amgen si pe segmentul de medicamente fara prescriptie medicala.

Segmentul de Wholesale a avut in primele noua luni o crestere cu 31% fata de perioada similara din 2007, datorata majorarii vanzarilor de produse oncologice si a altor produse catre spitale.

Mediplus si-a marit cota de piata din totalul pietei farmaceutice la 19,4%, in primele noua luni din 2008, comparativ cu 17,8% in aceeasi perioada a anului 2007. De asemenea, Mediplus a depasit cresterea pietei generale a spitalelor, ajungand la 10% in primele noua luni din 2008, comparativ cu o cota de piata de 3,7% in perioada similara a anului trecut.

"Cota de piata a Mediplus din vanzarile catre farmacii in Romania continua sa fie solida, compania inregistrand o usoara crestere a cotei de piata la 20,7% in perioada de noua luni incheiata pe 30 septembrie, comparativ cu 20,1% in aceeasi perioada a lui 2007. Refuzul autoritatilor de a actualiza preturile medicamentelor de import in functie de cresterea cursului de schimb valutar a avut impact asupra afacerii pe acest segment", se arata in comunicatul A&D Pharma.

A&D Pharma Holdings N.V. este o societate olandeza de tip holding care controleaza A&D Pharma Holdings S.R.L., cea mai mare activitate farmaceutica integrata de distributie, servicii de vanzare si marketing, precum si a vanzarii cu amanuntul a produselor farmaceutice in Romania. Fondata in 1994, compania este lider in distributia de produse farmaceutice, servicii de vanzare si marketing pentru medicamente OTC, produse de ingrijirea sanatatii si medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala din Romania, Mediplus, si cea mai mare retea nationala de farmacii Sensiblu.

Cifra de afaceri consolidata a grupului a avut o rata de crestere anuala compusa de 45% intre 2003 si 2007 si s-a ridicat la 425 milioane euro in cele 12 luni incheiate la 31 decembrie 2007. Actiunile A&D Pharma se tranzactioneaza sub forma de Certificate Globale de Depozit (‘GDRs’) pe piata reglementata a Bursei de Valori din Londra incepand din octombrie 2006, sub simbolul ‘ADPH’.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri