Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania, ar putea afisa o scadere cu 21% a profitului net in al treilea trimestru, ca urmare a ieftinirii petrolului si a reducerii valorii contabile a activelor rafinariei Arpechim, estimeaza analistii intervievati de Reuters.
Estimarile analistilor pentru profitul net din al treilea trimestru au fost cuprinse intre 60 milioane lei si 950 milioane lei, media fiind de 524 milioane lei (180 milioane dolari), potrivit Reuters. Veniturile vor atinge, cel mai probabil, 5 miliarde lei, anunta NewsIn.

Analistii pun estimarile slabe pe seama reducerii valorii contabile a activelor rafinariei Arpechim si a reevaluarii rezervelor de petrol, in contextul ieftinirii titeiului.

Acestia sunt de parere ca rata de rentabilitate a rafinariei din Pitesti va fi afectata de consumul mare de energie al acesteia, de castigurile in scadere din produsele oferite si de costurile fixe mari. Totusi, presedintele executiv al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, a declarat ca deprecierea este un eveniment izolat.

Estimarile au fost furnizate de BT Securities, KBC Securities, KD CapitalManagement, Prime Transaction, Raiffeisen Centrobank, UniCreditCAIB Securities si Wood&Company.

Petrom isi va publica rezultatele financiare din al treilea trimestru in 6 noiembrie.

Cea mai mare companie din Romania, Petrom, a obtinut in al doilea trimestru al acestui an un profit net de 687 milioane lei (188,1 milioane euro), in crestere cu 36% fata de acelasi interval din 2007, sub asteptarile analistilor.

Cifra de afaceri a subsidiarei romanesti a grupului austriac OMV a avansat in al doilea trimestru din 2008 cu 70% fata de aceeasi perioada din 2007, pana la 4,555 miliarde lei (1,25 miliarde euro). In primul trimestru din 2008, cifra de afaceri a Petrom a fost de 3,719 miliarde lei.

Pentru prima jumatate a anului, Petrom a afisat un profit net de 1,664 milioane lei (453,4 milioane euro), in crestere cu 88% fata de acelasi interval din 2007, pe fondul avansului afacerilor cu 52%, la 8,724 miliarde lei (2,38 miliarde euro).

Compania Petrom, care are ca actionar majoritar grupul austriac OMV, este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are cea mai mare valoare de piata dintre toate companiile romanesti.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri