Cei aproape 200 de angajati ai fabricii Bere Azuga se afla in greva pe termen nelimitat, fiind nemultumiti de decizia conducerii ca ziua de vineri sa devina nelucratoare pe o perioada nedeterminata, transmite NewsIn.
Sindicalistii au anuntat, marti, ca au dat in judecata conducerea fabricii, procesul urmand sa intre pe rolul Tribunalului Prahova.

"Membrii Consiliului de Administratie au decis ca vinerea sa devina zi neproductiva, consecinta directa a acestei hotarari fiind diminuarea salariilor cu 25%. Oamenii s-au hotarat sa nu reia lucrul pana nu isi vor primi toate drepturile ce le revin", a declarat, marti, liderul Sindicatului Bere Azuga, Marinica Teleanu.

Protestatarii spun ca, in plus, nu si-au mai primit tichetele de masa de peste trei luni, ca salariile le-au fost acordate cu intarziere in ultima perioada si ca angajatorul nu ar fi achitat asigurarile de sanatate.

"Pe langa faptul ca primim salarii cu intarziere si numai dupa discutii aprinse, angajatorul nici nu a platit darile la CAS, desi noi am cotizat conform legii. Am avut muncitori bolnavi, internati in spital, carora li s-a cerut sa plateasca din propriul buzunar asistenta medicala. In plus, de cateva zile, mai multi muncitori s-au trezit ca sunt sanctionati cu 10% din salariu fara sa se respecte prevederile Codului Muncii", a afirmat Telea. El a tinut sa adauge ca sindicalistii au dat in judecata conducerea fabricii, procesul urmand sa intre pe rolul Tribunalului Prahova.

La finalul lunii septembrie, Consiliul de Administratie al Fabricii de Bere Azuga a hotarat ca ziua de vineri sa devina nelucratoare, pe o perioada nedeterminata. "Nu putem accepta aceasta decizie. In primul rand, ca aplicarea ei ar insemna pentru noi diminuarea grava a punctului de pensie, mai ales ca putem prinde si cinci zile de vineri intr-o luna. In plus, decizia a fost data fara consultarea sindicatului, ceea ce contravine flagrant legislatiei muncii", a mai afirmat liderul de sindicat Bere Azuga.

Conducerea fabricii sustine ca masura reducerii saptamanii de lucru la patru zile a fost luata din cauza lipsei comenzilor si a crizei economice generale.

In primul semestru al acestui an, Bere Azuga a trecut pe pierdere. La sfarsitul lunii august, Bere Azuga (BEGY) a afisat o pierdere de 867.902 lei (236.485 euro) pentru primul semestru din 2008, pe fondul stagnarii veniturilor si cresterii cheltuielilor. Pentru prima jumatate a anului trecut compania a afisat un castig net de 129.467 lei.

Compania a inregistrat afaceri de 15,29 milioane lei (4,17 milioane euro) in prima jumatate a acestui an, in crestere cu 10,9% fata de perioada similara a anului trecut, cand cifra de afaceri a fost de 13,78 milioane lei.

Veniturile societatii au fost de 15,84 milioane lei (4,32 milioane euro) in semestrul I, in crestere cu 3% fata de cele din prima jumatate a anului trecut, cand incasarile companiei au insumat 15,38 milioane lei.
In acelasi timp, cheltuielile companiei au crescut intr-un ritm mai sustinut in primul semestru, respectiv cu 10%, la 16,7 milioane lei (4,55 milioane euro), de la nivelul de 15,2 milioane lei, inregistrat in prima jumatate a anului trecut.

Societatea are in prezent un capital social de 13,43 milioane lei, divizat in 5,37 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarul principal al societatii este Valerii Moraru, care controleaza 40,31% din capital. Rombas Trans International SRL detine 21,36% din actiuni.
Bere Azuga S.A. a fost infiintata in anul 1870 si produce o gama larga de sortimente de bere, cu piata principala de desfacere in Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri