Afacerile si extinderea celui mai mare lant de restaurante fast-food din tara, McDonald\'s Romania, nu vor fi afectate intr-o mare masura de criza financiara actuala, compania pastrandu-si estimarile initiale in ceea ce priveste rezultatele din acest an.
“Ne asteptam sa avem o crestere de 25% fata de anul trecut si sa depasim vanzari de 100 milioane de euro. Pana in momentul de fata, suntem in planul stabilit pentru 2008 si suntem optimisti in realizarea acestui plan. In ultima perioada, cresterea a fost aceeasi de pe parcursul anului si se mentine acelasi nivel al clientilor”, a declarat, pentru Wall-Street, Cristian Savu, director de comunicare McDonald's Romania.

Compania isi va sustine cresterea prin politica de preturi adoptata, accesibila publicului larg. “Bineinteles ca vor fi afectate de criza anumite segmente de piata care vizeaza achizitionarea produselor scumpe. La McDonald's, prin politica de preturi, incercam sa fim foarte accesibili unei categorii mari de populatie. Cresterile de preturi trebuie sa fie sub nivelul inflatiei”, a mai spus Savu.

In 2008, McDonald's va incheia anul cu inca sase locatii noi, pentru 2009 anuntand intre 8 si 10 restaurante noi, atat in orase in care sunt deja prezenti, dar si in localitati care nu sunt inca pe harta companiei, cum este Piatra Neamt. Conform declaratiilor lui Savu, extinderea se va realiza prin investitii alocate direct de compania mama.

Altfel spus, nu bugetul investitional al companiei va fi cel afectat pe perioada crizei, nici consumul populatiei, care va continua sa achizitioneze burgeri la preturi acceptabile. “Am fost afectati si suntem afectati in continuare de piata imobiliara. Speram ca aceasta situatie delicata sa aduca mai mult realism in acest domeniu”, a enuntat Savu, adaugand ca, de obicei, McDonald's se orienteaza spre cumpararea spatiilor pentru restaurante.

Pasul urmator pentru McDonald's Romania se va axa pe impunerea noului concept cu facilitati ultra-moderne si internet wireless gratuit, un milion de euro fiind deja investiti in restaurantul aflat la parterul Unirea Shopping Center, cea mai logeviva locatie McDonald's din Romania. “Avem peste 25 milioane de euro aprobate pentru extindere, dar si modernizarea restaurantelor existente”, a adaugat Savu. In prezent, in plin proces de modernizare se afla restaurantul din Pantelimon (Electroaparataj).

McDonald's Romania a inregistrat in primele noua luni o crestere cu aproximativ 25% a cifrei de afaceri fata de perioada similara din 2007, pana la 97,5 milioane de euro, sustinuta si de procesul de modernizare al lantului de restaurante.

Cea mai noua unitate McDonald's a fost inaugurata recent in centrul comercial Liberty Center din Capitala. McDonald's Romania opereaza in prezent 57 de restaurante la nivel national, din care 28 in Bucuresti.

McDonald's Romania este o filiala a companiei internationale McDonald's Corporation, cel mai mare operator de restaurante din lume. Reprezentantii McDonald's au declarat la inceputul lunii, intr-un interviu acordat Reuters, ca grupul isi va grabi extinderea pe piata central si est-europeana, ca sa profite de pe urma cresterii viguroase a regiunii si a cresterii numarului de clienti din clasa medie. Astfel, grupul vrea sa investeasca intre 1 miliard si 1,1 miliarde dolari in restaurantele sale din Europa in 2009.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri