Omul de afaceri Marius Ghenea si fondatorul VikingProfil, Radu Mircescu, vor investi impreuna 1,2 milioane de euro, pe o perioada de un an, in companiile Seliron si Mirmetal ce activeaza in industria invelitorilor si structurilor metalice.
"Obiectivele noastre legate de Seliron se indreapta catre consolidarea cotei de piata a companiei, cresterea cifrei de afaceri, dar si a profitabilitatii acestei companii care este deja un lider de piata pe segmentul sau de produse si servicii, in vederea unui exit de succes in urmatorii ani", a declarat Marius Ghenea.

Seliron este cel mai mare producator national de profil de etansare pentru invelitori si structuri metalice din Romania, companie infiintata in anul 1998 de omul de afaceri prahovean Radu Mircescu. Compania are o cota de piata de peste 50% si estimeaza pentru 2008 o dublare a volumului total de venituri fata de 2007, respectiv depasirea cifrei de afaceri de un milion euro, cu o rata a profitului net de circa 30%.

"In ceea ce priveste Mirmetal, aceasta este o companie mai noua, dar care are un potential ridicat de crestere, bazandu-se pe diversitatea produselor si serviciilor oferite pietei de profil din Romania. Vom investi semnificativ in aceasta directie, mai ales acum cand suntem in situatia de a avea sume cash importante provenite recent din exitul VikingProfil, care pot si vor fi reinvestite", a declarat Radu Mircescu.

Mirmetal SRL a fost infiintata in anul 2007 si are o activitate diversificata in domeniul serviciilor si a produselor accesorii pentru industria invelitorilor. Compania este structurata pe mai multe divizii, respectiv import si distributie de folii, membrane si elemente de fixare pentru constructii si invelitori, servicii de mentenanta si interventii pentru utilaje de profilare, productie de sisteme de jgheaburi, burlane si alte accesorii de drenaj.

Cele doua companii au sediul in judetul Prahova si au aproximativ 20 de angajati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri