Cei care piloteaza motociclete de viteza au avut dintotdeauna gustul aventurii. Pasiunea pentru motoare ii face sa se simta deosebiti. Fanii bolizilor pe doua roti sunt fascinati de adrenalina si de libertate. Dar, pentru a te bucura de acestea, nu este suficient sa conduci o herghelie de cai-putere, ci si sa dispui de un echipament adecvat: casca de protectie, costum, manusi si incaltaminte speciala.
In ultima vreme, si la noi in tara motocicleta a impus un mod de viata. Insa nu toti motoristii romani constientizeaza cat de important este echipamentul de protectie. Foarte multi considera ca a fi motociclist nu inseamna decat sa fii cool si uita niste amanunte care, in timp, devin esentiale. Unul dintre acestea: purtarea obligatorie a echipamentului. Expunerea la accidente este mai mare atunci cand alergati pe doua roti. Pe langa faptul ca va poate salva viata in caz de accident, echipamentul va protejaza de curentii de aer rece care se fac simtiti atunci cand acul vitezometrului depaseste 50 km/h.

Atentie la cap!

Casca si manusile reprezinta minimul necesar oricarui motociclist. Cel putin asa spune legea. Cel mai important element al echipamentului pentru motor este casca deoarece, in conditiile unui accident, in 99,9% din cazuri, lovirea se produce la cap. Fiecare tip de casca are avantaje si dezavantaje, iar alegerea acesteia se face in functie de tipul de motocicleta si de propriul gust. Castile integrale (245,09 lei-2.450,09 lei) dispun de protectie fixa in jurul barbiei, ceea ce le ofera o rezistenta suplimentara fata de celelalte. Exista si unele modele (castile hibrid sau flip-up - 444,67 lei-1.642,15 lei) care permit ridicarea partii de protectie a barbiei. Castile deschise sunt cunoscute si sub denumirea de casti trei-sferturi (161,06 lei-437,67 lei). Acestea nu confera protectie pentru barbie si, de obicei, nu au viziere detasabile. Cea mai simpla casca este cea pentru choppere (206,58 lei-5.252,21 lei). Nu protejeaza partile laterale ale capului si nici fata. Castile de motocross (301,12 lei-770,30 lei) au cozoroc, impunndu-se utilizarea ochelarilor de protectie (80 lei-250 lei).

De obicei, castile sunt fabricate din compusi de carbon (usoare si solide) sau din fibra de sticla (foarte rezistente la impact si durabile). Interiorul lor este confectionat din EPS (material utilizat si in fabricarea paharelor de unica folosinta). Acesta are rolul de a absorbi energia impactului fara a o transmite capului. Captuseala este invelisul textil al protectiei. Aceasta trebuie sa fie confortabila si sa absoarba transpiratia. Unele casti permit desprinderea captuselii pentru a fi spalata ori schimbata.

Manusile sunt, majoritatea, construite ergonomic si sunt fabricate din piele sau din nailon dur (90 lei-600 lei). Cele din piele asigura o mai buna protectie in cazul unei cazaturi. Manusa ar trebui sa aiba intarituri in zona degetelor si in podul palmei, pentru ca acestea sunt zonele de impact la contactul cu solul. Acestea pot fi din kevlar sau metalice, din titaniu.

Haine cu intarituri

Pentru a fi confortabila, o jacheta de motociclist trebuie sa tina cont de pozitia pe care o adoptati in saua vehiculului. Asta inseamna maneci mai lungi si usor rotite, mai mult spatiu pentru umeri, mai mult material in partea din spate pentru a acoperi spatiul pana la pantaloni, sisteme de inchidere menite sa impiedice patrunderea vantului si a ploii. Jachetele sunt fabricate din materiale sintetice sau din piele (1,225,49 lei-2.065,82 lei). Cu 1.400 de lei puteti achizitiona o jacheta pentru anotimpul rece, avand toate calitatile la superlativ. Ceva mai ieftini (875,35 lei) sunt pantalonii fabricati din acelasi material textil, combinatie de gore-tex, condura (un tip de nailon) si kevlar. Protectiile in locurile esentiale sunt obligatorii: coate, umeri si spate. Acestea se prezinta fie sub forma unui material suplimentar cusut in jacheta, fie sub cea de scoici din carbon kevlar in interiorul captuselii. Jachetele de motociclist se pot integra intr-un costum cu ajutorul unor benzi arici sau printr-un fermoar atasat in partea din spate, pentru prinderea pantalonilor.

Unul dintre atuurile echipamentului din piele il reprezinta rezistenta in timp la uzura. O jacheta obisnuita, din nailon, trebuie inlocuita cam dupa trei ani de utilizare intensa, iar una de calitate - dupa sase ani. In schimb, pielea poate rezista timp de zece ani sau chiar mai mult. Spre deosebire de materialele textile, care pot fi impermeabile 100%, combinezonul din piele trebuie protejat de umezeala printr-un costum de ploaie. Preturile la combinezoanele din piele oscileaza intre 1.715,68 lei si 6.302,52 lei. La cel scump, pe langa faptul ca pielea este dublata in toate partile expuse lovirii, intariturile din material policarbonat si din titaniu protejeaza mai multe zone ale corpului, printre care si coloana, si soldurile.

Vara, in cazul in care doriti sa va plimbati pe motor imbracati numai in pantaloni scurti si tricou, cotierele (63,02 lei-126,05 lei) si genunchierele (66,52 lei-161,06 lei) sunt absolut necesare. Costurile lor difera, ca la toate componentele echipamentului, in functie de firma producatoare. Pretul este, de asemenea, influentat de suprafata de acoperire, de gradul de flexibilitate, dar si de materialul din care sunt confectionate.

Talpi pentru viteza

Multi se intreaba de ce incaltamintea sport nu este recomandata pentru echipamentul motociclistilor. Pe langa faptul ca lipsesc protectiile (din material de carbon kevlar) pentru calcai si glezna, talpa nu este suficient de rigida pentru a apasa cu putere pe ambreiaj. O alta diferenta este data si de faptul ca, in cazul unei caderi, incaltamintea moto ramane ancorata pe picior. Pentru motociclismul de viteza, dar si pentru anotimpul rece sunt preferate cizmele (665,26 lei-910,36 lei). Pentru vara, o alternativa sunt bocancii (416,66 lei-486,69 lei). Oricare din cele doua articole de incaltaminte trebuie sa acopere macar glezna si sa aiba intaritura pentru schimbatorul de viteza (acea zona este mai mult utilizata).

- Moto Mania - Bd. Dacia, colt cu Christian Tell, vizavi de Ambasada Canadei
- United Motors - Calea Dorobantilor nr. 172, sector 1
- Moto Market - Bd. Iuliu Maniu nr. 14, sector 6


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri