Retailerul de mobila si decoratiuni Mobexpert a deschis primul sau magazin de tip outlet in incinta centrului comercial Fashion House din Bucuresti, in urma unei investitii de 300.000 euro, a informat compania.
Mobexpert Outlet va comercializa, pentru inceput, colectiile de decoratiuni din sezonul precedent, la preturi reduse cu 30% pana la 70%. Oferta magazinului include covoare, tesaturi, lenjerie, lampi, tacamuri, produse din ceramica si sticlarie, tablouri si rame.

"Intr-o prima faza, Mobexpert Outlet propune colectia de decoratiuni din sezonul anterior. Intr-o faza urmatoare, avem in vedere si includerea de produse din zona de mobilier pentru casa si birou. (...) Astfel, noi vom putea gestiona mai bine stocarea produselor si vom fluidiza fluxul de schimbare a colectiilor", a declarat directorul de retail Mobexpert, Bogdan Staicu.

Mobexpert Outlet are o suprafata totala de 275 de metri patrati. Dimensiunea magazinului outlet e mult mai redusa fata de cele din retea, deschiderea acestuia presupunand o investitie de 300.000 euro, din care 100.000 euro pentru amenajare si aproximativ 200.000 euro pentru produse. Magazinul este deschis sapte zile pe saptamana, are sase angajati si functioneaza dupa principiul cash and carry.

Conceptul de outlet store este relativ nou in Romania si presupune existenta magazinelor dedicate ale unor marci recunoscute in care se vand soldurile ramase inainte de lansarea noilor colectii, la preturi mult mai mici. Magazinul Mobexpert Outlet este primul din Romania si este integrat in Fashion House din cadrul complexului de retail West Park Bucuresti.

Mobexpert este liderul pietei de mobilier din Romania, prin cele doua marci ale sale: Mobexpert – hipermagazine si magazine de mobilier pentru casa si decoratiuni, si Mobexpert Office – mobilier pentru birou si colectivitati. Reteaua regionala a Mobexpert numara, in prezent, 35 hipermagazine si magazine. In Romania, reteaua cuprinde 7 hipermagazine in Bucuresti, Brasov, Suceava si Pitesti si 27 de magazine in tara. In ultimul trimestru din 2008, urmeaza sa fie deschis un nou hipermagazin la Sibiu. In afara Romaniei, primul hipermagazin de mobilier de casa a fost inaugurat la Sofia, in septembrie 2007. Mobexpert Office este prezent in Sofia (Bulgaria) si in Belgrad (Serbia).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri