Strauss Romania, cel mai mare jucator de pe piata autohtona a cafelei, a intrat pe piata HoReCa prin lansarea primei locatii Doncafe Brasserie&Espresso Bar in Piata Dorobanti, vizand extinderea brandului cu pana la doua noi locatii in Bucuresti pana la finele anului 2009, a declarat Matanya Schwartz, director general al companiei.
Noua braserie reprezinta rezultatul asocierii dintre Strauss Group si Omega, o companie specializata in domeniul culinar si al evenimentelor, care detine, printre altele, restaurantul Arcade si Arcade Events.

Capacitatea totala a Doncafe Brasserie&Espresso Bar este de 70-100 de locuri, pe o suprafata de circa 250 de metri patrati. Strauss Group a inchiriat acest spatiu pentru o perioada de 10 ani.

Matanya Schwartz, directorul general al Strauss Group, a precizat ca investitia in acest concept s-a ridicat la aproximativ un milion de euro, reprezentand crearea conceptului, activitati de marketing si PR, respectiv alte cheltuieli de publicitate.

“Acum un an am inteles ca experienta Doncafe nu este completa fara o locatie in care consumatorul sa poata beneficia de aceasta cafea, alta decat propria locuinta. Doncafe Brasserie&Espresso Bar este un loc ce va aduce in Romania o experienta internationala, un loc ce poate fi folosit pe toata durata zilei, cu diferite ocazii”, spune Matanya Schwartz.

Planul de extindere pe segmentul cafenelelor vizeaza deschiderea, in Bucuresti sau in tara, a inca doua cafenele, pana la finele
anului viitor. Printre orasele amintite se numara Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca si Constanta. In plus, Schwartz considera ca in Bucuresti ar mai trebui deschise inca 2-3 locatii de acest fel.

De asemenea, lantul de cafenele s-ar putea extinde pana la 10 locatii, conform planurilor prezentate de reprezentantul Strauss.

In ceea ce priveste efectele crizei financiare pe piata locala a cafenelelor, Schwartz crede ca, si in vremuri dificile, oamenii nu vor renunta la a iesi la o cafea impreuna cu prietenii.

“Sunt foarte optimist. Cred ca si in vremuri dificile oamenii au in continuare nevoie de momente de placere si cred ca, in general, cafeaua este un produs pe care il vom pastra si il vom folosi si in vremuri de recesiune. Chiar daca incearca sa economiseasca bani, oamenii vor pastra aceste placeri care nu ii costa foarte mult. Poate oamenii vor renunta la a merge la restaurante scumpe, dar nu se vor priva de la a iesi la o cafea alaturi de prieteni. Chiar daca e o locatie premium, poti sa petreci aici clipe placate, fara sa te ruinezi. Am incercat sa avem produse pentru toate buzunarele”, spune Matanya Schwartz.

Pe de alta parte, Schwartz a explicat ca bugetul de promovare al companiei pentru 2009 se va mentine la aproximativ aceeasi valoare ca cea din anul acesta, respectiv 10 mil. euro, principaul canal de comunicare ramanand televiziunea.

Piata cafelei din Romania are o valoare de 250 milioane euro, potrivit lui Matanya Schwartz. Nu exista insa numere reale, dat fiind ca o parte din consum are loc in AFH (Away From Home - HoReCa) – segment greu de monitorizat, mai ales din perspectiva preturilor. AFH-ul este insa cel mai dinamic sector de consum, cu o crestere anuala de circa 30%. Per total, piata cafelei creste cu 6-7% anual.

In luna august, Strauss Romania a anuntat ca a investit 15 milioane de euro pentru lansarea brandului Doncafe pe piata romaneasca. Lansarea Doncafe reprezinta cel mai costistor rebranding realizat anul acesta pe segmentul FMCG si include repozitionarea brandurilor Elite si Selected, dar si lansarea de noi produse pe categoria premium si pe segmentul publicului tanar.

Din totalul investitiei, sase milioane de euro au fost alocati promovarii noului brand, de care se vor ocupa mai multe agentii din grupul Leo Burnett.

Sub umbrela Doncafe vor fi integrate brandurile Elita si Selected, intr-o noua prezentare, dar si noul produs premium, Doncafe Gold. Pentru publicul cu varste cuprinse intre 16 si 20 de ani a fost lansata gama Doncafe Mixes, care contine sortimentele Frappe, Vanilla, Choco, 2 in 1, 3 in 1 si 4 in 1.

Prin lansarea brandului Doncafe, Strauss Romania urmareste sa isi consolideze pozitia de lider prin marirea cotei de piata de la 33%, cat are in prezent, pana la 50%, in urmatorii trei pana la cinci ani. Cota de piata a companiei a scazut in ultimul an cu patru puncte procentuale. Strauss Romania a inregistrat afaceri de 79,7 milioane euro in 2007, cu un profit net de circa trei milioane de euro. Pentru anul acesta, Matanya Schwartz a estimat afaceri de 80 de milioane de euro.

Grupul Strauss este a saptea companie de cafea din lume, cea mai mare companie din domeniu din Europa Centrala si de Est, si cea de-a doua companie din Brazilia – tara cafelei.

Strauss activeaza pe piata cafelei de peste 80 de ani si are peste 8.800 de angajati in 13 tari. Anul trecut, compania a inregistrat venituri de 4,2 miliarde euro.

Compania produce si bauturi pe baza de lapte, sucuri de fructe, precum si snacks-uri si dulciuri. In fiecare an, compania a inregistrat o sustinuta rata de crestere, pozitionandu-se in acest moment ca lider sau ocupand locul secund pe fiecare piata in care este prezenta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri