Producatorul de bunuri de larg consum Procter&Gamble (P&G) va incepe in luna martie a acestui an procesul de recrutare pentru noua fabrica de sampoane si produse de ingrijire a parului din orasul Urlati, judetul Prahova. Potrivit Ramonei Brad, director relatii externe al P&G, compania va trece prin doua etape majore de recrutare: martie-iunie 2009 si ianuarie-martie 2010.
“Angajarile incep in luna martie a acestui an si vor continua pana la atingerea obiectivelor aferente fiecarei etape de recrutare. Procesul de recrutare va fi continuat in functie de planurile de dezvoltare ale fabricii si de planurile ei de extindere, vom reveni pe masura ce vom avea date mai concrete in acest sens”, a declarat, pentru Wall-Street, Ramona Brad.

Prima faza a procesului de recrutare va genera 300 de locuri de munca.

Potrivit Ramonei Brad, productia noii fabrici ar putea demara in jurul lunii aprilie 2010, conform obiectivului actual. Totodata, aceasta a explicat ca valoarea investitiei va fi influentata de “diverse criterii”, exprimandu-si insa speranta ca P&G va putea sa atinga obiectivul initial-investitia de peste 100 mil. dolari pentru prima etapa.

“P&G este o companie care face planuri de investitie directa pe termen lung, ca atare contextul economic actual, desi dificil, nu influenteaza un astfel de plan de investitie directa. Suntem constienti ca suntem una dintre putinele companii care fac un astfel de demers «curajos» in contextul actual, dar speram ca increderea noastra in potentialul Romaniei ca locatie strategica de investitie sa fie reafirmata prin rezultate si sa avem deschiderea si din partea partenerilor romani pentru atingerea obiectivelor”, declara Brad.

Aceasta a mai spus ca discutiile cu noile autoritati romane sunt la inceput, cele doua parti implicate incercand sa identifice “oportunitati de amplificare a acestei investitii in contextul legislativ actual”.

Centrul de la Urlati va avea o suprafata de 25 ha, ceea ce va asigura spatiu pentru o viitoare extindere a capacitatii de productie. Terenul a fost concesionat pentru o perioada de 45 de ani. Fabrica va fi specializata, pentru inceput, pe segmentul sampoane si balsamuri.

90% din productia de la Urlati urmeaza sa fie exportata, planul actual incluzand regiuni din Europa Centrala si de Est.

Analiza proiectului fabricii de la Urlati a inceput in anul 2007, printre tarile vizate numarandu-se, pe langa Romania, si Turcia, Rusia, Polonia, Ucraina.

P&G detinea in anul 2007 o cota de 40% la detergenti si produse de infrumusetare, peste 60% la produse de ingrijire a copilului (scutece de unica folosinta) si produse de igiena feminine, si aproximativ 20% la produsele de igiena orala.

Pentru anii ulteriori deschiderii fabricii de la Urlati, compania estimeaza o crestere de minim 15% overall business.

Cu o traditie de aproape 170 de ani, Procter&Gamble a fost infiintata in Statele Unite, desfasurandu-si in prezent activitatea in peste 180 de tari.

Portofoliul companiei include produse din categorii precum detergenti, produse de igiena feminina, scutece pentru copii, produse de infrumusetare si produse alimentare.

P&G este prezenta in Romania din anul 1992. In 1995, P&G a realizat in Timisoara o investitie in productia detergentilor si a inalbitorilor, cu o valoare de peste 40 de milioane de dolari.

In 2006, P&G a deschis Centrul Regional de Servicii, care ofera servicii de achizitii tuturor sediilor P&G din Europa, avand tranzactii anuale de peste 150 mil. dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri