Desi, cu 80% din cifra de afaceri generata de segmentul corporate, Centrul Medical Unirea (CMU) pare o victima sigura a crizei financiare, reprezentantii companiei sustin ca nu se asteapta la scaderi pe segmentul de abonamente medicale in 2009.
“Desi la prima vedere se considera ca unele companii vor taia acest tip de beneficii (abonamentele medicale), pana in prezent nu s-a intamplat acest lucru. Credem ca mai curand companiile vor prefera sa nu faca angajari, decat sa isi demotiveze angajatii-cheie, si, prin urmare, renuntarea la acest tip de beneficii va fi printre ultimele gesturi la care vor recurge pentru a-si reduce cheltuielile”, declara Sergiu Negut, directorul executiv al Centrului Medical Unirea.

Chiar daca abonamentele vor domina in continuare structura veniturilor CMU, ce are circa 70.000 de abonati in prezent, anul acesta insa va aduce si o crestere mult mai pronuntata a veniturilor din retail, ca urmare fireasca a investitiilor realizate anul trecut. “Ne adresam unui segment care presupune in cea mai mare parte FFS (retail) ca urmare a investitiilor in Spitalul de Obstetrica Ginecologie, in diagnostic imagistic avansat (RMN, CT), in banca de celule stem si in activitati specializate in clinicile din afara Bucurestiului”, explica reprezentantul furnizorului de servicii medicale private.

In ciuda actualului context economic, CMU isi continua si politica de investitii din ultimii ani si in 2009. “Anul acesta vom continua sa lucram pe bugetul de investitii de 20 milioane de euro, alocat anterior. Sunt doua categorii de investitii: in Bucuresti, in general in unitati specializate, pe segmente care nu au fost acoperite pe piata, iar in tara pe parteneriate cu jucatorii de pe plan local”, mai spune Negut.

Astfel, in prima jumatate din 2009, CMU va termina proiectele din Cluj, Constanta si Ploiesti, la care se adauga banca de celule stem, plus a noua policlinica in Bucuresti.

“In fiecare centru din tara am incercat sa acoperim toate specializarile, dar in fiecare sunt competente specifice locale. Spre exemplu, oftalmologie in Ploiesti, nutritie si diabet la Cluj, medicina maritima la Constanta. E posibil ca o serie de actiuni in acest an sa fie urmare a unor oportunitati aparute in piata ca urmae a crizei economice, iar 2009 sa aduca extinderea retelei CMU cu alte policlinici in Bucuresti si in afara Capitalei”, declara oficialul CMU.

Negut vede o crestere mai moderata a pietei de servicii medicale private in 2009. “Nu este cazul CMU, dar o parte semnificativa din piata serviciilor medicale private este dependenta de fondurile caselor de asigurari de stat. Daca prognozele curente legate de evolutia macroeconomica se adeveresc este posibil sa scada nivelul de colectare la bugetul asigurarilor de sanatate, cu efect asupra platilor catre operatorii privati”, considera acesta.

Daca se va intampla asa, Negut se asteapta la o stagnare sau chiar o incetinire pe acest segment. In ceea ce priveste segmentele care tin integral de fonduri private, chiar daca puterea de cumparare a pacientilor nu creste, exista o multime de domenii noi si nise de servicii neacoperite incat cresterea poate fi asigurata pentru firmele care au capacitatea de a importa masiv know-how si lanseaza servicii noi in perioada urmatoare. Luand in calcul cele doua tendinte de mai sus, cresterile de anul acesta probabil vor incetini usor fata de cele din anii anteriori, in opinia reprezentantului CMU.

O alta problema cu care se vor confrunta operatorii privati in 2009 sunt, in opinia reprezentantului CMU, inasprirea conditiilor de creditare. “Inasprirea conditiilor de creditare va afecta o serie de furnizori de servicii medicale, ce si-au bugetat cresteri bazate pe investitii din surse bancare. Probabil, problemele sunt undeva in zona de investitii mai ales pentru firme care si-au supradimensionat finantarea si au investit in capacitati mari, in asteptarea unei continue cresteri explozive”, mai afirma Negut.

Centrul Medical Unirea a fost fondat in anul 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati si a atras, la inceputul anului 2007, ca actionar minoritar fondul 3i Plc din Marea Britanie. CMU isi desfasoara activitatea in opt policlinici multidisciplinare si un spital de chirurgie in Bucuresti, in colaborare cu peste 100 de clinici partenere din tara.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri