Statul roman asteapta ofertele consortiilor care se bat pentru contractul de consultanta pentru privatizarea Romgaz. Privatizarea va dura aproape un an si vizeaza rezerve de gaze naturale care ispitesc colosii europeni ai domeniului.

Nu mai putin de 13 consortii formate din mari banci de investitie ale lumii si reputate case de avocatura isi finalizeaza in aceste zile ofertele pentru a obtine contractul de consultant al Guvernului roman la privatizarea Romgaz SA. Compania este cel mai mare producator de gaze naturale din Europa Centrala si de Est, dupa colosii rusi.

Din cele peste 17 miliarde mc de gaze naturale consumate in Romania, Romgaz si Petrom produc fiecare putin peste 6 miliarde, restul fiind marfa ruseasca. Pentru Romania, miza nu consta numai in pretul obtinut, ci mai ales in securitatea energetica. Expertii considera ca privatizarea Romgaz, ca tot ce este legat de energie, are conotatii strategice.

CONSULTANTII.

13 concurenti se lupta pentru a-si adauga la palmares acest succes. Participa cu oferte individuale Morgan Stanley, Merrill Lynch, Citigroup, CA IB Corporate Finance, Goldman Sachs si Lazard Freres. Celebra JP Morgan a format un consortiu cu ING Bank N.V, care a fost consultant si la vanzarea Petrom. Bank of America Securities Limited s-a aliat cu alte nume sonore: Central Europe Trust, Deloitte Central Europe, Allen Overy, Atkins si Racoti-Predoiu.

Un alt consortiu este format din Credit Suisse First Boston cu Fondul Romano-American de Investitii, Linklaters, Miculiti, Mihai & Asociatii. Banca ABN Amro face echipa cu Musat & Asociatii, iar UBS Investment Bank, cu BAC Romania. BNP Paribas Corporate Finance merge cu EPIC, Tuca si Asociatii si BDO Conti Audit Romania. HSBC Marea Britanie s-a inscris impreuna cu BCR Romania, Capital SA Romania, FBD, Racoti & Predoiu. Pana la sfarsitul lunii octombrie va fi aleasa trupa de consultanti.

PRETENDENTII.

Marile corporatii Lukoil, Gaz de France, Ruhrgas, Wintershall (Germania) si MOL sunt interesate de privatizarea producatorului de gaze naturale roman, potrivit ministrului Economiei si Comertului, Codrut Seres. Alti pretendenti, nu mai putin renumiti, li s-ar putea adauga atunci cand Guvernul va alege dintre detaliile strategiilor de privatizare propuse de consultant, pe cele mai convenabile. Sigur pana acum este doar ca se va vinde un pachet majoritar de cel putin 51% din actiunile Romgaz unui investitor strategic. Dupa alegerea consultantului, va urma evaluarea rezervelor de gaze ale Romgaz, care va dura circa patru luni, anuntul de privatizare putand fi publicat spre sfarsitul primaverii anului viitor, iar transferul de proprietate se va finaliza spre sfarsitul anului 2006.

Nici una din corporatiile care si-au declarat interesul nu este straina de Romania. Gaz de France si E.ON Ruhrgas controleaza 90% din distributia de gaze din Romania prin Distrigaz Sud, respectiv Nord. E.ON controleaza si distributia de electricitate din Moldova. Despre MOL se cunoaste ca a candidat la achizitia Petrom, iar Lukoil, inainte de a cumpara Rafinaria Petrotel, de la Ploiesti, a sperat la Petromidia. Divizia de gaze a MOL va fi in curand a E.ON Ruhrgas. Wintershall este partenera Romgaz la exploatarea unor zacaminte din sudul Transilvaniei si produce la noi si pe cont propriu. Romgaz mai colaboreaza cu Wintershall la construirea unei retele de transport al gazelor naturale, care va conecta, in zona Siret, sistemul national cu cel al Ucrainei, pe unde vin, din Rusia, importurile. Wintershall mai este partenera, intr-o increngatura de participatii care ajung tot in Romania (la distribuitorul Wirom), si cu marele absent din lista de mai sus, care este si cel mai mare furnizor de gaze al Europei: colosul rus Gazprom.

MARILE INTERESE.

Gazprom a fost marele perdant al cursei pentru Distrigaz Sud. Totusi "avem ocazia sa intram in afaceri cumparate de E.ON in Romania", a declarat nu demult directorul executiv adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, citat de Mediafax. Recent, Ulrich Schoeler, presedintele diviziei internationale a E.ON, a spus doar ca E.ON este cel mai mare client al Gazprom in Europa pentru achizitia de gaze naturale, si cele doua companii au o foarte buna colaborare inclusiv in transportul de gaze.

Rusii aplica tactica intrarii pe piata europeana prin intermediari in Europa Centrala si de Est. Romania prezinta pentru Gazprom un plus de interes pentru ca este zona de tranzit pentru Balcani. O magistrala deja traverseaza Dobrogea de la nord la sud. Peste zece ani, raportul dintre productia interna si importuri (de circa 70% / 30% in prezent) se va inversa, iar rusii vor dori sa-si plaseze marfa, chiar daca interesele romanesti cauta diversificarea surselor.

TREI COLOSI SI-AU ANUNTAT PARTICIPAREA

E.ON RUHRGAS este una dintre cele mai mari companii din Europa si are o cota de piata estimata la aproximativ 57% din piata germana a gazelor naturale, dispunand de un sistem de conducte de peste 11.000 de kilometri. Ruhrgas lucreaza cu mari producatori de gaze din Olanda, Norvegia si Rusia. In 2003 a inregistrat vanzari de circa 55,6 miliarde mc si venituri de 12,1 miliarde de euro, cu un profit net de 909 milioane de euro.

GAZ DE FRANCE asigura servicii pentru aproape 11 milioane de clienti din Franta, la care se adauga peste 4 milioane in restul Europei.
Paradoxal, societatea se afla ea insasi in proces de privatizare. A inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 18,1 miliarde de euro si un profit de 1,1 miliarde de euro. Activitatile economice din afara Frantei reprezinta 28% din cifra de afaceri totala a companiei franceze.

WINTERSHALL este parte a concernului BASF si a obtinut anul trecut un profit de 480 milioane de euro din vanzari de 3,16 miliarde de euro. A descoperit un zacamant important langa Sighisoara, de unde extrage 300.000 de metri cubi de gaz pe zi. Valoarea proiectelor din Romania este estimata la circa 55 milioane de dolari. Wintershall este deja partenera cu Romgaz la exploatarea unor zacaminte din sudul Transilvaniei si produce la noi si pe cont propriu.


PROFIL ROMGAZ

Compania detine acorduri de concesiune pentru opt perimetre de explorare si 150 de perimetre de exploatare si are un capital social de 3.822 miliarde de lei vechi. Datorita scumpirii gazelor, cifra de afaceri a urcat cu 56% in 2004 fata de 2003, de la 11.845 miliarde de lei vechi (315 milioane de euro) la 18.490 miliarde de lei (circa 456 milioane de euro). In ceea ce priveste profitul, rezultatul brut pentru anul 2004 este de 3.499 miliarde de lei vechi (86,3 milioane de euro), iar in acest an este anticipat un profit net de 3.572 miliarde de lei vechi, obtinut dintr-o cifra de afaceri 23.265 miliarde de lei vechi (circa 648 milioane de euro). Romgaz detine si capacitati de inmagazinare subterana de 3 miliarde metri cubi si asigura o treime din consumul de gaze naturale din Romania, capacitatea de productie anuala depasind 6 milioane de metri cubi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri