Piata constructiilor din Romania ar putea scadea cu 10%, in 2009, din cauza contextului economic nefavorabil, in conditiile in care anul trecut a inregistrat o valoare de 14,3 miliarde de euro, a declarat presedintele ARACO.
"Firmele vorbesc acum de supravietuire, ceea ce este foarte grav, pentru ca, in acest moment, noi nu putem sa estimam pentru acest an nici macar valoarea inregistrata anul trecut, respectiv de 14,3 miliarde de euro. Exista riscul sa avem in acest an o scadere a pietei locale de constructii mai mare decat cea preconizata (n.r. 10%), daca finantarile vor lipsi de pe piata constructiilor in 2009", a spus Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), citat de NewsIn.

De asemenea, reprezentantul ARACO a adaugat ca efectele crizei financiare s-au resimtit in sectorul constructiilor incepand cu semestrul al doilea al anului 2008, deoarece decontarile lucrarilor au inceput sa fie intarziate, iar anumite proiecte au fost amanate sau anulate de catre investitori.

Volumul constructiilor din Romania a inregistrat o crestere de 26%, in 2008, pana la suma de 14,3 miliarde euro, potrivit ARACO. "Chiar si asa, cresterea din 2008 a insemnat o reducere de 6% fata de dinamica 2006-2007", a declarat presedintele ARACO.
Acesta a precizat, luni, ca ARACO vrea sa dea in judecata Guvernul pentru neplata datoriilor catre firmele de constructii, in urma solicitarilor membrilor asociatiei si ai partenerilor din tara.

"Guvernul si-a asumat pana in data de 15 martie plata tuturor creantelor, iar acest termen nu a fost respectat. In prezent, 70-75% din firmele de constructii care au fost active anul trecut nu au incasat pana in prezent creantele. Cele mai multe solicitari s-au facut in regim de urgenta, ceea ce inseamna pentru noi maxim o luna si jumatate, doua luni, de accea vom trece la actionarea in instanta", a adaugat Laurentiu Plosceanu.

Potrivit reprezentantului ARACO, un numar de 30-35% din firmele de pe piata constructiilor ar putea da faliment pana anul viitor din cauza neincasarii acestor sume.

Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) este o asociatie patronala, profesionala, neguvernamentala si nepolitica, reprezentativa la nivel national, cu peste 1.300 de membri din domeniul constructiilor. Incepand din iunie 1995, ARACO este membra a Federatiei Industriei Europene a Constructiilor - FIEC, organism recunoscut de Uniunea Europeana.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri