Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (ANIMMC) va sprijini cu 700.000 lei noi dezvoltarea culturii antrepenoriale in randul femeilor manager din sectorul Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM).

Agentia a aprobat procedura de implementare a Programului national multianual pe perioada 2005-2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, al carui buget pentru anul 2005 este de 700.000 lei noi.

Obiectivele Programului constau in dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul IMM si in promovarea unui sistem informativ care sa faciliteze mobilitatea femeilor pe piata fortei de munca si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora.

Derulat in patru etape, Programul contine doua etape de interes maxim pentru participante. Etapa intai consta in organizarea campaniei de informare, denumita Zilele femeilor antreprenor, care se va desfasura in cadrul Retelei Centrelor EURO Info, din Constanta, Iasi, Brasov, Ramnicu-Valcea, Timisoara, Baia Mare si Galati, in perioada 25 august 5 octombrie 2005.

Caravana zilelor de informare va furniza si detalii referitoare la locatiile cursurilor si modalitatea de inscriere (prin posta ori direct la sediul ANIMMC).

Evenimentul se va derula pe parcursul zilei urmatoare datei limita de inscriere pentru fiecare locatie a Centrelor Euro Info.

Termenele limita de inscriere in cadrul acestei etape sunt: 8 septembrie in Baia Mare,15 septembrie in Constanta, 20 septembrie in Galati, 21 septembrie in Ramnicu Valcea, 27 septembrie in Timisoara, 28 septembrie in Brasov si 29 septembrie in Iasi.

Pentru a doua etapa, referitoare la organizarea si desfasurarea cursurilor de pregatire antreprenoriala, fiecare potential beneficiar trebuie sa completeze integral formularul de inscriere insotit de o copie de pe buletinul/cartea de identitate al/a solicitantului, precum si o copie de pe ultima diploma de studii.

Beneficiarii eligibili sunt femeile care au cetatenie romana si care indeplinesc la data depunerii formularelor de inscriere, urmatoarele criterii de eligibilitate: au varsta peste 18 ani, sunt absolvente a minim 8 clase si s-au inscris in program pe baza Formularului de inscriere ce va fi disponibil pe site-ul Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, www.animmc.ro.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri