Consiliul Concurentei a sanctionat societatea Ameropa Holding cu 32.265 lei pentru omisiunea notificarii in termen legal a operatiunii de concentrare economica realizate prin dobandirea controlului unic asupra Comcereal Constanta, companie care se ocupa cu comertul de cereale.
Totodata, Consiliul Concurentei a analizat si a autorizat preluarea controlului de catre societatea Ameropa asupra companiei din Constanta. Analiza efectuata a ilustrat faptul ca aceasta concentrare economica nu are ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante care ar putea sa conduca la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe pietele relevante identificate.

Conform Legii concurentei (nr.21/1996) sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei, pentru analiza compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal, operatiunile de concentrare economica care depasesc pragurile valorice prevazute de lege.

Acestea sunt indeplinite daca cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati intr-o operatiune de concentrare economica este mai mare decat echivalentul in lei a 10 milioane euro si exista cel putin doi agenti economici implicati in operatiune care sa realizeze pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri care depaseste echivalentul in lei a 4 milioane de euro. Partile implicate au obligatia sa inainteze autoritatii de concurenta notificarea operatiunii in termen de 30 de zile de la data la care au luat cunostinta de realizarea operatiunii, conform prevederilor Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice.

Grupul Ameropa este prezent, in Romania, atat prin vanzari directe de ingrasaminte chimice/fertilizatori, cat si prin intermediul societatii comerciale Alimenta Felix S.R.L. Aceasta activeaza in principal pe pietele de comercializare en-gross a cerealelor, leguminoaselor boabe si semintelor oleaginoase, de prestare a serviciilor de depozitare a acestor seminte, precum si de furnizare a materiilor prime legate de asigurarea culturilor.

Comcereal Constanta desfasoara, in principal, activitati de comercializare en-gross a cerealelor, leguminoaselor boabe si semintelor oleaginoase, de prestare a serviciilor de depozitare a acestor seminte, precum si de furnizare a materiilor prime legate de asigurarea culturilor.

Ameropa Holding prelua in 2008 circa 49% din capitalul social al Comcereal Constanta (CCRL), pentru 44,68 milioane lei (11,57 milioane euro), in urma unei oferte publice de preluare, ajungand sa detina atunci circa 86,5% din actiunile comerciantului de cereale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri