1 Iunie 2009

CNH Petrosani va primi subventii de 281 mil. lei, iar CNU de 30,51 mil. lei



Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani va beneficia in acest an de subventii totale in valoare de 281 milioane lei, iar Compania Nationala a Uraniului (CNU) de subventii ce se ridica la 30,51 milioane lei, potrivit Hotararii de Guvern nr. 622 din 20 mai, publicata in Monitorul Oficial.


Aceste subventii reprezinta costurile meselor de care beneficiaza gratuit angajatii, transportul la locul de munca, cheltuielile cu protectia muncii, alocatia de carbune, asistenta medicala si antidotul, potrivit deciziei guvernamentale.

CNH si CNU se afla sub autoritatea Ministerului Economiei, potrivit NewsIn.

Compania Nationala a Huilei are urmatoarele sucursale: Exploatarea Miniera Lonea, EM Petrila, EM Livezeni, EM Vulcan, EM Paroseni, EM Lupeni, EM Uricani, Exploatarea de Preparare a Carbunelui Valea Jiului-Vulcan si Statia Centrala de Salvare Miniera Petrosani.

CNH are ca obiect de activitate explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea si prelucrarea carbunilor si gazelor insotitoare, argilelor, slamului, balastului si nisipurilor in perimetrele in care s-a obtinut licenta.

Compania Nationala a Uraniului are in administrare resursele minerale de uraniu existente in Romania si desfasoara activitati de cercetare geologica si exploatare a zacamintelor de uraniu, prepararea minereurilor si rafinarea concentratelor, transportul si comercializarea acestora, precum si conservarea, inchiderea si ecologizarea obiectivelor cu activitate sistata.



Citeste si