Negocierile pentru privatizarea Avioane Craiova, pe ultima suta de metri

Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, a declarat ca negocierile cu Alenia Aeronautics S.p.A. Italia pentru privatizarea Avioane Craiova au intrat pe ultima suta de metri, termenul la care expira oferta pentru privatizare fiind 30 iunie.
"Astazi (luni n.r.) incepe ultima runda de negocieri, daca oferta lor va sta in picioare, pana la sfarsitul lunii speram sa semnam contractul de privatizare", a spus Mircea Ursache, citat de NewsIn.

Acesta a precizat ca in privinta datoriilor istorice ale Avioane Craiova, acestea nu mai pot fi sterse sau preluate de AVAS, iar pentru aprobarea unui ajutor de stat care ar consta in astfel de masuri trebuie informata Comisia Europeana.

"Nu mai exista nicio posibilitate ca datoriile sa fie sterse sau preluate de AVAS trebuie sa informam Consiliul Concurentei care la randul lor solicita Comisiei Europene", a mai spus presedintele AVAS.

Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat in luna octombrie 2008 prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare, iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Pana la data limita s-a depus o singura oferta de cumparare din partea firmei Alenia Aeronautics S.p.A. Italia.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri