Producatorul francez de automobile Renault a anuntat ca va introduce din primavara anului viitor un motor pe benzina mai puternic, care ar putea propulsa Loganul in 10 secunde de la 0 la 100 de kilometri pe ora. Totodata, pretul ar putea ajunge aproape de pragul de 10.000 de euro.
Dupa lansarea de saptamina trecuta a motorului diesel pe Logan, francezii de la Renault au noi planuri in ceea ce priveste paleta de motorizari. Oficialii francezi s-au rezumat la a spune ca vor lansa in primavara anului viitor un nou motor pe benzina, cu 16 valve, pentru Logan. Cel mai probabil, motorul va fi preluat de la modelul Megane de 1,6 litri, 16 supape si 110 cai-putere. In acest caz, noul motor ar propulsa Loganul de la 0 la 100 de kilometri pe ora in aproximativ 10 secunde. Acceleratia actualului model de 1,6 litri si 90 de cai-putere este de 11,5 secunde. Insa cei care vor Dacii nervoase, vor trebui sa plateasca mai mult. In prezent, pentru versiunea Ambition pretul este de 8.750 de euro. Pentru noul propulsor, pretul se va apropia vertiginos de pragul de 10.000 de euro.

Break, peste un an

Pentru urmatorii doi ani, proprietarul Dacia a anuntat si extinderea de la modelul berlina la break si pick-up pentru Logan. Potrivit directorului general al companiei, Francois Fourmont, versiunea break va fi lansata cel mai probabil in octombrie 2006. Pentru varianta furgoneta a Loganului, clientii vor trebui sa astepte anul 2007.

Reprezentantii Renault-Dacia au sustinut la sfirsitul saptaminii trecute ca vor introduce ABS (sistem impotriva blocarii rotilor) si repartitor electronic de frinare pe modelele Logan incepind de anul viitor. Aceasta dotare optionala, deci contra cost, va fi introdusa in special datorita cererii venite din partea clientilor de pe pietele externe unde se comercializeaza Logan.

In prezent, doar pentru versiunea Ambition (n.r. - virful de gama de la Logan), cu motor de 1,6 litri pe benzina si 90 de cai-putere, este disponibil ABS ca dotare de serie.

10.000 de cereri in Franta

Franta, Spania si Germania sint principalele tari din vestul Europei unde Logan este exportat. Numai in Franta, cererea pentru Logan a atins un numar de cinci cifre: 10.000 de clienti vor sa conduca la roumaine. In plus, strainii care vor achizitiona noul motor diesel propus pentru Logan vor constata ca propulsorul indeplineste standardele Euro 4. In Romania, motorul 1.5 DCI se multumeste cu Euro 3.

100 de cereri pe zi pentru diesel

In primele zece zile, am primit circa 100 de comenzi pe zi pentru motorizarea diesel fara aer conditionat, a vorbit Jacques Abbot, directorul comercial la Dacia, despre succesul de care se bucura noua versiune. Uzina de la Pitesti va produce aproape 100 de Loganuri diesel pe zi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri