Un raport al "The Economist Intelligence Unit", o divizie a publicatiei "The Economist", apreciaza ca mediul de afaceri din Romania s-a imbunatatit in primul semestru al acestui an. Intr-un clasament intocmit pe baza datelor rezultate din analiza comparata a situatiilor existente in 60 de tari, Romania este clasata pe locul 40, dupa ce estimarile anterioare o plasasera cu opt locuri mai jos. Practic, analistii economici considera ca este pentru prima data cand o importanta organizatie internationala, specializata in analiza economica, ajunge la concluzia ca mediul de afaceri romanesc are o evolutie favorabila, pronosticand ca multe dintre cele mai prestigioase companii multinationale sunt interesate sa investeasca in Romania.

Raportul considera ca acest trend pozitiv se datoreaza imbunatatirii indicilor comertului exterior, regimului taxelor si impozitelor, dar si finantarii mediului de afaceri, inclusiv din surse externe. "Exista un entuziasm fara precedent in ceea ce priveste piata romaneasca. Nu cred insa ca Romania isi poate mentine rata de crestere economica din 2004. (...) Este un ritm de crestere foarte bun, comparativ cu tarile din zona si cu cele din Europa de vest", a declarat, pentru Radio Romania Actualitati, Nenad Pacek, director pentru Europa centrala si de est, Orientul Mijlociu si Africa al "The Economist Intelligence Unit".

Totusi, analistii britanici cred ca nu doar Romania se afla in aceasta situatie fasta, ci ca intreaga regiune se afla in curs de transformare, unde tara noastra s-ar situa pe locul al saselea din zece, o pozitie onorabila avand in vedere conditiile initiale.


"Eterna coruptie", considerata inca excesiva


Concluziile raportului sunt fundamentate pe analiza unor masuri intreprinse de guvernul Tariceanu. Pozitive sunt considerate atitudinea favorabila fata de mediul de investitii, eliminarea discriminarilor fata de companiile straine si reducerea considerabila a subventiilor de la stat. In zona negativa sunt incluse, totusi, cateva probleme, considerate deosebit de importante, precum lipsa de predictibilitate a sistemului legislativ, esecul, partial, al statului in aplicarea legii si "eterna" coruptie, considerata inca excesiva. In zona "gri" s-ar situa cota unica, despre care specialistii englezi nu se pronunta ferm, apreciind doar ca, desi ar fi fost salutata de catre oamenii de afaceri straini, timpul scurt, scurs din momentul aplicarii, nu ofera suficiente informatii care sa-i ateste eficienta in atragerea de investitii straine, sau ca ar fi avut o influenta consistenta asupra diminuarii economiei subterane.

Pozitiv este apreciata si lupta cu inflatia, dar grupul britanic considera ca tintele pe anii 2005 si 2006, de 7,5%, respectiv 5%, vor fi greu de atins, Romania urmand sa aiba, in continuare, una dintre cele mai mari inflatii dintre tarile din UE.


Dificultatile Romaniei, influentate si de inundatiile din acest an


Aproape simultan cu publicarea concluziilor diviziei de la "The Economist", guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si noul ministru al finantelor, Sebastian Vladescu, se aflau la Washington pentru a negocia cu FMI reluarea acordului intrerupt in primavara. Potrivit BBC, ministrul Vladescu a admis ca inundatiile ar putea contribui la scaderea ritmului de crestere economica. Practic, desi s-a prognozat o crestere economica de 5-6% pentru acest an, la sfarsitul primului semestru, datele statistice indicau doar o crestere cu 4,9% fata de perioada similara a anului trecut. Amintim ca la inceputul lunii septembrie, inainte de ultimul val de inundatii, guvernul estimase pierderile produse de cele petrecute in primavara si vara la circa 1,5 miliarde de euro. Un alt aspect negativ e si faptul ca, totusi, aceasta crestere economica s-a bazat substantial pe cresterea cererii interne pentru produse din import, ceea ce a condus la un puternic dezechilibru al balantei de plati, inclusiv la cresterea datoriei publice neguvernamentale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri