In primele sase luni din 2009, Oltchim a atras venituri totale de 539,4 milioane lei (127,57 milioane euro), cu 52,6% mai mici decat cele din aceeasi perioada din 2008, de 1,14 miliarde lei.
De asemenea, costurile totale ale companiei s-au redus, insa cu numai 44,26%, ajungand la 655,4 milioane lei (154,97 milioane euro), fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului trecut, 1,17 miliarde lei.
Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pe 2009, combinatul estimeaza ca va avea pierderi de 151,79 milioane lei in acest an, ca urmare a comprimarii cifrei de afaceri cu 10%. Anul trecut, Oltchim a raportat pierderi de 234 milioane lei (63,59 milioane euro).
Societatea are un capital social de 34,3 milioane lei, divizat in 343,02 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. In structura actionariatului Oltchim, Ministerul Economiei detine 54,79% din capital, iar grupul german PCC SE controleaza peste 12,15%.
Oltchim are o valoare de piata de 112,16 milioane lei (26,55 milioane euro), potrivit cotatiei de 0,327 lei/actiune, stabilita in sedinta de joi a Bursei. Titlurile Oltchim se tranzactioneaza la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul OLT.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: