Kraft Foods Romania, cel mai important jucator de pe piata cafelei si ciocolatei, a raportat pentru 2008 o crestere a veniturilor de doua cifre, caracterizand acest an drept “cel mai bun” de la lansarea companiei pe plan local, in 1994. In schimb, anul acesta va aduce o incetinire a ritmului de crestere a afacerilor, de pana in 10%, pe fondul contextului economic dificil, considera reprezentantii Kraft Foods.
“2008 a fost cel mai bun an al Kraft Foods Romania de pana acum. Am inregistrat venituri in crestere cu doua cifre, evolutie determinata de brandurile puternice din portofoliul nostru. Am castigat cota de piata in toate categoriile in care suntem prezenti. A fost un an bun si din punct de vedere al profitului”, declara Lachlan Grave (foto), directorul general al companiei.

In opinia acestuia, 2009 va fi un an dificil nu doar din punctul de vedere al afacerilor, ci si din perspectiva consumatorilor.

“Toate categoriile si-au incetinit ritmul de crestere. Insa in ciuda conditiilor economice dificile avem incredere ca vom continua sa crestem si in acest an, insa intr-un ritm incetinit. Daca anul trecut piata de ciocolata crestea cu peste 20%, anul acesta ne situam pana in 5% crestere. 2009 este caracterizat de incertitudine. Cheia este flexibilitatea”, considera Grave.

In ceea ce priveste situatia fabricii de ciocolata si cafea de la Brasov, reprezentantii Kraft Foods Romania au precizat ca primul val de disponibilizari a avut loc la jumatatea acestui an, planurile vizand inchiderea unitatii pana la finalul lui 2009 sau inceputul lui 2010 si relocarea productiei in Bulgaria.

“Din 436 de angajati 169 au fost inclusi in acest prim val. In prezent, 20% isi cauta inca un loc de munca, restul si-au gasit deja alte joburi sau s-au pensionat”, au spus oficialii Kraft Foods Romania.

Pe de alta parte, Kraft Foods Romania se va concentra anul acesta pe dezvoltarea brandurilor principale din portofoliu – Milka, Poiana si Jacobs – si isi va intensifica activitatile promotionale. Astfel, bugetul de investitii in comunicare pentru acest an se aseamana cu cel din 2008, insa compania se va axa pe promovarea unui numar mai mic de branduri. Peste 60% din investitiile in comunicare sunt planificate pentru a doua jumatate a anului, potrivit reprezentantilor Kraft Foods Romania.

In 2008, compania si-a majorat cota de piata in categoria ciocolata cu 3% datorita brandului Milka. In plus, cota de piata inregistrata de Milka in primul semestru din 2009 este cu 11% mai mare fata de perioada similara din 2008.

Kraft Foods Romania a lansat o noua campanie de comunicare pentru brandul Milka – “Gustul care te duce in Alpi”, realizarea si implementarea acestui proiect apartinand echipei regionale a agentiei Ogilvy&Mather. Marca de ciocolata Milka a fost lansata in Romania in anul 2002.

Noua campanie de comunicare se va axa in special pe TV, spotul urmand sa fie difuzat incepand cu 21 august. Campania va fi declinata si pe alte medii de comunicare.

Brandul Milka este prezent incepand cu luna iunie a acestui an si pe piata locala a inghetatei, in urma unui contract de licentiere semnat de Kraft Foods cu Darko, unul dintre cei mai importanti producatori de inghetata din Bulgaria. Darko detine licenta pentru distributia inghetatei Milka in Romania si Bulgaria.

“Este vorba de un contract de licentiere cu Darko. Ei se ocupa de partea de marketing, in timp ce noi doar urmarim respectarea standardelor de calitate ale produsului. Contractul este din luna mai 2009, iar ei sunt prezenti din iunie cu pe piata inghetatei din Romania cu brandul Milka”, declara oficialii Kraft Foods Romania.

Kraft comercializeaza produse alimentare in peste 150 de tari din intreaga lume. Printre marcile Kraft se numara: branzeturile, semipreparatele si dressing-urile Kraft, mezelurile Oscar Mayer, crema de branza Philadelphia, cafeaua Maxwell House; prajiturile si biscuitii Nabisco si marca Oreo; cafeaua Jacobs; ciocolata Milka, Côte d’Or si biscuitii LU.

Compania este prezenta in Romania din anul 1994 prin cumpararea fabricii Poiana Produse Zaharoase din Brasov, redenumita Kraft Jacobs Suschard Romania S.A. In anul 2000, Kraft Jacobs Suschard isi schimba denumirea in Kraft Foods Romania.

Kraft este una dintre cele mai mari companii de produse alimentare si bauturi din lume, cu venituri anuale care depasesc 37 de miliarde de USD, cu peste 100.000 de angajati si peste 180 de unitati de productie in intreaga lume. Compania este cotata la indicele bursier S&P 100 (NYSE: KFT) si Indicii Dow Jones si Ethibel.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri