Grupul german de retail Metro, prezent pe piata locala prin retelele de hipermarketuri Metro Cash & Carry si Real, ia in considerare posibilitatea de a lista emisiunea de obligatiuni denominate in moneda locala in valoare de 100 de milioane de lei la Bursa din Luxemburg.
“Ar fi posibil sa listam obligatiunile prin intermediul programului de emisiune deja existent in Luxemburg”, au declarat, pentru Wall-Street, reprezentantii grupului de retail.

Emisiunea, lansata la sfarsitul lunii iulie, este o premiera pe piata locala, atat ca valoare, cat si ca emitent, Metro AG fiind prima companie straina care a ales leul pentru obligatiunile puse in vanzare. “Este prima emisiune de obligatiuni in moneda locala si credem ca suntem a doua companie international nonbancara, dupa BMW, care abordeaza piata romaneasca”, au spus oficialii companiei. “In aceasi masura, emisiunea de obligatiuni este si cea mai mare tranzactie corporate in lei pana la momentul actual, cu un volum de 100 de milioane de lei, mai mult decat dublul celei de-a doua mare tranzactie corporativa”, se precizeaza intr-un document oficial al Metro.

Tranzactia vine sa spijine pozitia de lider a BCR/Erste pe piata obligatiunilor, dupa intermedierea unei tranzactii cu obligatiunile Bancii Europene de Investitii in valoare de 150 milioane lei, cel mai mare transfer sindicalizat in acest an. Scopul emisiunii de obligatiuni este finantarea diviziilor de vanzare ale Metro Group in Romania, Metro Cash & Carry si Real Hypermarket si “reprezinta o orientare a politicilor financiare catre reducerea dependentei fata de creditele bancare si cautarea unor solutii in piata de capital”, potrivit reprezentantilor Metro Romania.

In emiterea obligatiunilor retailerul a fost asistat de Erste Bank, prezenta pe piata locala prin subsidiara sa, BCR. Incepand cu 15 iunie, Erste a colectat ordine de cumparare de la investitori locali in primele zece zile. “Ordinele anticipate, precum si interesul investitorilor institutionali au permis desfasurarea tranzactiei de 100 de milioane de lei la un spread de 180 de puncte de baza cu maturitate la trei ani”, se precizeaza in documentul Metro.

Reprezentantii companiei au explicat si de ce s-a stabilit o scadenta la un an, un termen destul de scurt, in conditiile in care alte companii aleg termene si de pana la 25 de ani. “Fiind o companie de retail, optam pentru o maturitate pana la o perioada de maximum zece ani, intrucat se aliniaza mai bine cu profilul nostru de afacere. De asemenea, scadentele la 25 de ani, in contextual unei economii extreme de dinamice, ar fi mult peste posibilitatile de previzionare ale companiei”, au mai spus oficialii Metro.

Metro Cash & Carry este reprezentat in 29 de tari cu peste 650 de magazine cash&carry. Cu peste 100,000 de angajati, la nivel mondial, compania a atins vanzari de 33,1 miliarde euro in 2008. Metro Cash & Carry Romania, parte a grupului Metro Cash & Carry International, s-a lansat oficial pe piata locala in octombrie 1996, prin deschiderea unui prim centru de distributie in Bucuresti.

Cu afaceri de peste doua miliarde de euro pe piata autohtona, Metro opereaza 24 de centre de distributie in Capitala, Brasov, Constanta, Timisoara, Cluj, Bacau, Iasi, Craiova, Baia Mare, Galati, Ploiesti, Oradea, Sibiu, Suceava, Pitesti, Tg. Mures, Arad si Deva. Tot in Romania, Metro mai opereaza si reteaua de hipermarketuri Real, lansata in 2006 si care astazi a ajuns la un numar de 21 de unitati.

Afla care au fost primii trei mari retaileri de pe piata romaneasca in 2008.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri