Dupa 43 de ani de aviatie ca director general al companiilor aeriene Tarom si Blue Air, Gheorghe Racaru schimba macazul, catre agricultura, si lanseaza brandul “La Mosie”, in urma unei investitii de 7 milioane de euro.
Investitia a fost realizata in totalitate din surse proprii, cele 100 de hectare pe care se intinde ferma fiind in proprietatea grupului de firme detinute de omul de afaceri Nelu Iordache.

“In Romania in sezonul de vara peste 70% din fructele comercializate provin din import, in timp ce iarna acest procent ajunge la 100%, pentru ca agricultorii nu sunt incurajati sa investeasca. In Turcia, de unde provine o mare parte din fructele de pe piata romaneasca, jumatate din investitie este subventionata de stat”, declara Gheorghe Racaru (foto) cu ocazia inaugurarii fermei La Mosie.

Ferma pomicola din Adunatii Copaceni este cea mai mare mare livada in termeni de productie super intensiva din Romania.

Toti pomii fructiferi au fost adusi din Olanda la varsta de doi ani, apoi aclimatizati, acesta fiind primul an cu recolta semnificativa. “Pe langa livada, vrem sa ne extindem pe viitor si in domeniul legumiculturii si al plantelor tehnice care se folosesc in industria farma si cea a cosmeticelor”, a declarat Gheorghe Racaru, cu privire la planurile de dezvoltare a acestei afaceri.

In acest sens, sunt deja discutii pentru achizitionarea a inca 20-30 de ha, pretul de teren agricol ajungand in acea zona la circa 3 euro/metru patrat.

Pe langa productia de fructe, in cadrul fermei se produce si material saditor intr-o pepiniera care se intinde pe circa 4 hectare. "Folosim puietii in special pentru dezvoltarea interna a fermei noastre, dar si pentru comercializare catre fermierii interesati", a mai afirmat fostul sef al Blue Air.

In prezent, in ferma pomicola din Adunatii Copaceni lucreaza permanent 20 de persoane, dintre care 5 ingineri, si 100 de sezonieri.

Brandul “La Mosie”, deja in Carrefour si Real

Produsele fermei din Adunatii Copaceni sunt comercializate deja in hypermarketurile Real si Carrefour din toata tara, sub brandul "La Mosie".

"Suntem prezenti doar in Real si Carrefour pentru ca numai acestora le putem asigura momentan o parte din necesar. De exemplu, pentru a colabora cu Metro ar fi nevoie sa furnizam circa 20 de tone de fructe zilnic", a spus Gheorghe Racaru, care a adaugat ca produsele pleaca din ferma pomicola cu un pret de 7%-15% mai mic decat pretul de cumparare.

Chiar si in aceste conditii, pretul final al produselor romanesti au un pret final cu circa 30%-40% mai scazut decat al celor de import.

In plus, Racaru a mai adaugat ca se ia in calcul si posibilitatea de a exporta produse, insa se vor concentra pe asigurarea necesarului pentru piata interna.

Brandul "La Mosie" este detinut de compania Andani Trading, companie cu capital integral romanesc si parte din holdingul Blue Air, Romstrade, Blue Air Travel si Pirex Aeroservices.

Ce urmeaza pentru Racaru?

Dupa inaugararea brandului La Mosie, urmatorul obiectiv pentru directorul de strategie al grupului de firme detinute de Nelu Iordache este consolidarea acestor companii intr-un singur holding. “Legislatia din Romania este foarte lacunara si de aceea a fost dificil pana in prezent sa reunim toate cele sapte firme intr-un singur holding. Scopul unirii firmelor este de a eficientiza activitatile si de a reduce costurile”, a mai spus Racaru care recunoaste ca, si in prezent, 60% din timp il dedica Blue Air.

Un alt proiect al lui acestuia este achizitionarea unui hotel care urmeaza sa fie folosit doar pentru uz propriu de angajati din cadrul grupului. "O sa profitam de scaderea preturilor si vom achizitiona un hotel intr-unul din orasele unde avem proiecte in derulare", a mai mentionat Racaru.

Gheorghe Racaru, care a condus Blue Air de la infiintare, in 2004, a fost desemnat omul de afaceri Nelu Iordache ca, de la 1 iunie 2009, sa preia conducerea grupului de firme pe care le detine si sa creasca anul acesta veniturile cu 25%, pana 500 mil. euro.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri