Coca-Cola HBC Romania, cel mai important jucator pe piata bauturilor racoritoare, a inaugurat langa unitatea de productie de la Ploiesti prima centrala de cogenerare a grupului pe plan local si un depozit complet automatizat. Investitia se ridica la 46 mil. euro, fapt ce demonstreaza, in opinia lui Calin Dragan, directorul general Coca-Cola HBC Romania&Rep. Moldova, ca afacerile sunt solide, intrucat compania "a avut grija de fiecare euro administrat".
Centrala de cogenerare, realizata in parteneriat cu firma americana ContourGlobal, si mega depozitul complet automatizat (high-bay) au creat 59 de locuri de munca noi, personalul fiind recrutat pe plan local. Suprafata centralei de cogenerare este de 2.700 mp, avand o capacitate de 6 MW, in timp ce depozitul se intinde pe aproximativ 1 hectar.

"Business-ul nostru este unul solid datorita faptului ca am avut grija de fiecare euro, de fiecare banut administrat. Sunt proiecte care se intind pe un interval mult mai larg decat cel pe care il poate atinge criza si inclusiv aceste investitii vor aduce salvari de costuri. Investitiile nu au fost oprite, ci doar redimensionate la noile realitati ale pietei", declara Calin Dragan (foto).

Depozitul nou construit poate depozita aproximativ 60% din producatia Coca-Cola HBC in Romania.

"Avem sase linii de productie in Ploiesti, fata de 3 initial instalate. Am studiat mai multe posibilitati de manipulare a produsului in faza lui finala si am avut cateva optiuni: de la un depozit clasic, traditional si acest depozit complet automatizat. Depozitul clasic nu facea fata celor 400 de camioane pe zi, tiruri de 35 de paleti", afirma Dragan.

Depozitul are 50 de angajati, recrutati pe plan local, dintre care o treime opereaza cele 11 macarale automatizate.

De asemenea, centrala de cogenerare este prima dintr-o serie de 15 astfel de centrale care urmeaza sa fie introduse in 20 de tari si care vor conduce la o reducere de 20% a emisiilor de CO2 in 80 de fabrici ale grupului Coca-Cola Hellenic. Compania intentioneaza sa construiasca o a doua centrala de cogenerare langa fabrica de la Timisoara, pana in anul 2010, aceasta urmand sa aiba o capacitate de 9 MW.

"Costurile noastre de productie se reduc semnificativ ca urmare a acestor investitii si a optimizarilor realizate. Investitia de la Ploiesti este facuta pentru cel putin 15 ani", precizeaza directorul general Coca-Cola HBC.

Din Iasi la Chisinau

La sfarsitul lunii august, Coca-Cola HBC a decis sa transfere capacitatea de productie a fabricii de la Iasi in Republica Moldova, in conditiile in care unitatea producea in proportie de 70% pentru respectiva zona.

"Noi produceam in proportie de 70% pentru Republica Moldova in fabrica din Iasi. Din considerente economice si de business am decis ca este interesant sa investim intr-o linie in Chisinau, unde vom incepe productia la inceputul anului viitor", spune Calin Dragan.

Daca fabrica de la Ploiesti reprezinta 50% din afacerile Coca-Cola HBC pe plan local, unitatea de la Iasi aducea doar cateva procente business-ului total.

"Este foarte dificil de spus daca exista vreo masura pe care Guvernul sa o fi putut face in cazul fabricii de la Iasi. La sfarsit de zi este business-ul nostru, eu sunt administratorul afacerii din Romania si trebuie sa ma gandesc cum sa fac acest business sustenabil in urmatorii 3,5, 10 ani. Ori planurile noastre nu sunt legate de masurile de moment ale Guvernului", explica seful Coca-Cola HBC Romania&Republica Moldova.

"Productia din Chisinau va fi influentata puternic de realitatile din Republica Moldova sip e de alta parte vor fi influentele pozitive in ceea ce priveste taxele care atunci cand treci granita cu un produs le suporti inevitabil", adauga Dragan.

Ca parte a procesului, depozitul din Iasi va fi reorganizat si va functiona ca Centru de Distributie in cadrul infrastructurii existente, iar operatiunile de vanzari, financiar, marketing si resurse umane isi vor continua activitatea in Iasi. Activitatile de productie din Floreni vor fi transferate la fabrica din Poiana Negri, pregatita in acest sens printr-un program de investitii.

Noul mod de operare va fi functional incepand cu luna noiembrie 2009.

In luna septembrie 2008, Coca-Cola Hellenic Bottling Company Romania a hotarat sa inchida fabrica din Oradea in vederea eficientizarii activitatilor desfasurate la nivel local, declarand la momentul respectiv ca se va axa in acelasi timp pe consolidarea capacitatii de productie in unitatile din Iasi, Timisoara, Ploiesti si Dorna.

De asemenea, cei 102 angajati urmau sa primeasca fiecare un pachet compensatoriu de sapte pana la zece salarii nete.

La inceputul acestui an, Coca-Cola HBC anunta ca va disponibiliza in 2009 100 de angajati, dintre care 56 de salariati care ocupau pozitii de mercantizori si operatori de date financiare vor avea posibilitatea de a-si continua activitatea in cadrul firmelor specializate.

Afacerile Coca-Cola HBC Romania in 2008 au raportat o crestere de 15,1% fata de 2007 si un avans al profitului net de 15,8%. Astfel, Coca-Cola HBC a afisat o cifra de afaceri la nivelul anului trecut de aproximativ 2 mld. lei (551, mil. euro), respectiv un profit net de 243.723.975 lei (66,2 mil. euro), potrivit datelor publicate de Ministerul de Finante.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri